Sari direct la conținut

Legea care permite împușcarea la liber a peste 400 de urși a fost promulgată

HotNews.ro
Urs în Munții Făgăraș. Foto: Porojnicu | Dreamstime.com
Urs în Munții Făgăraș. Foto: Porojnicu | Dreamstime.com

Actul normativ care reglementează numărul de urși ce pot fi vânați și care va permite, în 2024 și 2025, uciderea a 426 exemplare de urs brun, ca „nivel de prevenţie”, a fost promulgat marți de președintele Klaus Iohannis. Mai multe ONG-uri de mediu au acuzat că în baza acestei noi legi urșii vor putea fi împușcați de orice vânător, ceea ce va deschide calea pentru vânătoarea de trofee. Reamintim că vânătoarea pentru trofee este interzisă în România din 2017.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților săptămâna trecută, în regim de urgenţă, în urma tragediei de pe Jepii Mici, din Munţii Bucegi, unde o tânără a fost omorâtă de un urs în timp ce se afla în drumeţie.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora.

Actul normativ prevede, pentru anii 2024 şi 2025, uciderea a 426 exemplare de urs brun, care reprezintă „nivelul de prevenţie” la nivel naţional, şi a 55 exemplare de urs brun, care reprezintă „nivelul de intervenţie” la nivel naţional.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirma după tragedia în urma căreia o tânără a fost ucisă de un urs că populaţia de urs brun este scăpată de sub control în România, iar relocarea lor nu reprezintă o soluţie.

Fechet spunea că, în opinia sa, urşii care se apropie de comunităţile umane trebuie să fie gestionaţi prin eutanasiere sau împuşcare şi anunța că va propune printr-un ordin majorarea cotelor de recoltare la 500 de exemplare, actualul număr de 220 de exemplare fiind insuficient.

În paralel, a rămas în vigoare Ordinul Ministerului Mediului care prevede pentru perioada 2023-2024 o cotă de prevenție de 140 de urși și o cotă de intervenție de 80 de urși. În baza ordinului Ministerului Mediului, ursul putea fi împușcat de paznicul, vânătorul plătit de fondul de vânătoare ca să se ocupe de asta. Nu era permisă vânătoarea recreativă sau pentru trofeu.

Acum, pe legea adoptată de Parlament și promulgată de Klaus Iohannis, urșii vor putea fi împușcați de orice vânător, ceea ce deschide calea pentru vânătoarea de trofee, au acuzat mai multe ONG-uri de mediu.

CITEȘTE ȘI:

INTERVIURILE HotNews.ro