Legile justiției – proiectul privind statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptat de Camera Deputaților
Cu 198 de voturi „pentru”, 80 de voturi „împotrivă” şi 4 abţineri, deputații au adoptat marți proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care face parte din pachetul legilor justiției. Amendamentul controversat care permitea unui judecător să fie procuror general a fost eliminat de către membrii comisiei speciale.
Mai exact, înainte de a elbora raportul final al legii, parlamentarii din comisia parlamentară specială pentru examinarea legilor Justiţiei au reluat discuțiile pe amendamentul controversat și l-au supus din nou la vot. Amendamentul lui Iusein Ibraim a fost respins cu unanimitate de voturi.
Astfel, judecătorii şi procurorii au calitatea de magistraţi, iar cariera judecătorilor este separată de cariera procurorilor.
La ședința Camerei Deputaților, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a declarat că poiectul de lege a parcurs toate etapele procedurale prevăzute de legi.
„Foarte important, acest proiect ridică la rang de lege o serie de reguli care până acum existau în regulamentele interne ale Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte cariera judecătorilor şi a procurorilor, începând cu admitere şi examenul de capacitate, numire, promovare pe loc sau în funcţie de execuţie, promovarea în sistem, trecerea de la funcţia de judecător în cea de procuror şi invers, detaşarea, delegarea, transferul judecătorilor şi procurorilor şi aşa mai departe”, a explicat ministrul,potrivit agenției Agerpres.
Printre amendamentele adoptate se numără:
- Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea Secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, pe posturile de judecător sau procuror la instanţele sau parchetele unde au fost numiţi ca stagiari.
- Integritatea judecătorilor se apreciază în funcţie de următorii indicatori: încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, stabilite prin hotărâri definitive ale Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii; sancţiuni disciplinare care privesc aspecte de integritate rămase definitive în perioada supusă evaluării, cu excepţia cazurilor în care a intervenit radierea sancţiunii disciplinare; pronunţarea faţă de judecătorul evaluat a unor soluţii de amânare a aplicării pedepsei, renunţare la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, precum şi de renunţare la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru care Secţia pentru judecători nu a propus eliberarea din funcţie, în condiţiile legii.
- Judecătorii stagiari participă, cu vot consultativ, la judecarea cauzelor în completuri ale instanţei constituite din judecători definitivi.
- Delegarea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se poate dispune o singură dată, pentru cel mult un an, fără posibilitatea prelungirii, fără a fi necesar gradul profesional prevăzut în proiectul de lege, dar cu respectarea condiţiilor de vechime prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de procuror la aceste structuri specializate.
- Judecătorii şi procurorii au libertatea de a-şi exprima opinia (…), în acord cu documentele europene cu privire la libertatea de exprimare a magistraţilor, fiind obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă şi executivă, potrivit prevederilor Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
- Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 3 ani. La finalul cursurilor, auditorii de justiţie optează, în condiţiile prezentei legi, pentru posturile de judecători stagiari, respectiv procurori stagiari.
- Testul psihologic se susţine în faţa unei comisii alcătuite din 3 psihologi, care vor nota candidatul cu ‘apt’ sau ‘inapt’.
- În cazul în care judecătorul sau procurorul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenele stabilite, la expertizele de specialitate sau dacă expertiza nu se poate efectua din motive imputabile judecătorului sau procurorului, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcţie a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcţie pentru acest motiv, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale şi nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de actul normativ. Această perioadă nu constituie vechime în funcţie. Suspendarea din funcţie încetează înainte de termenul de un an, ca urmare a prezentării judecătorului sau procurorului la expertiza de specialitate, încetarea suspendării constatându-se prin hotărâre a Secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii
- Dispoziţiile privind abaterile disciplinare şi sancţiunile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, iar procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare este cea prevăzută de prezenta lege.
- Aplicarea unei sancţiuni disciplinare persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere, cu excepţia avertismentului, atrage revocarea din funcţia de conducere.
- Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat cel puţin 5 ani la această instanţă şi care au fost eliberaţi din funcţie din motive neimputabile pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen sau concurs.
- Judecătorii şi procurorii pot să încheie o asigurare profesională pentru eroarea judiciară cauzată de exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, în condiţiile legii. Asigurarea va fi acoperită integral de către judecător sau procuror.
Senatul este Cameră decizională în cazul acestui proiect de lege.
Proiectul statutului judecătorilor şi procurorilor este al treilea act normativ din pachetul legilor justiţiei, după cele referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii şi organizarea judiciară, care deja au fost adoptate de plenul Camerei Deputaţilor