Liberalii decid azi ce răspuns îi dau lui Cioloș. Varianta de rezervă a USR
Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal se reuneşte în şedinţă vineri, la ora 11:00, în sistem videoconferinţă. Şedinţa are loc în contextul în care este aşteptată o decizie privind formarea noului guvern, după o primă discuţie avută miercuri după-amiaza de premierul desemnat, Dacian Cioloş, cu liderii PNL, UDMR şi grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
Preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu Cioloş, că trebuie să prezinte în interiorul formaţiunii politice pe care o conduce ce s-a discutat în prealabil între liderii partidelor.
„Eu nu iau decizii de unul singur. Voi merge în PNL, vom discuta, voi spune ce am discutat aici şi vom vedea după aceea care sunt discuţiile”, afirma Florin Cîţu.
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a anunţat de altfel că, în cursul zilei de vineri, va avea o nouă întâlnire cu liderii PNL şi UDMR, menţionând că le-a transmis acestora intenţia lui de a forma cât mai repede un guvern.
„Prioritatea pentru formarea unui guvern este refacerea coaliţiei. Am spus că acesta este obiectivul în jurul unui program de guvernare care să cuprindă măsuri prioritare, atât pentru gestionarea pandemiei, cât şi pentru gestionarea creşterii preţurilor la energie şi a implementării PNRR. (…) Obiectivul meu este să dăm un guvern cât mai repede, să mergem cu o soluţie în Parlament cât mai rapid. (…) Colegii, preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, au spus că au nevoie de o discuţie în partid, ca să ia un mandat pentru o astfel de negociere şi că în următoarele zile, vineri, vom avea o întâlnire să vedem care sunt deciziile conducerilor celor două partide”, a afirmat Cioloş.
Cioloș ia în calcul și un guvern exclusiv USR
Liderii USR au decis în şedinţa Biroului Naţional (BN), după prima rundă de consultări cu PNL și UDMR, că, în cazul în care foștii parteneri vor refuza refacerea coaliţiei, Dacian Cioloş să se prezinte în Parlament cu un guvern monocolor USR. Useriștii au pe masă și varianta în care PNL ar fi dispus să propună un nume de premier altul decât Florin Cîțu. Dincolo de scenariile ipotetice, liderii USR pregătesc un program de guvernare și lista miniștrilor pe care urmează să le prezinte Parlamentului săptămâna viitoare.
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a precizat că o a doua întâlnire a liderilor ar urma să aibă loc vineri, în jurul orei 14:00.
„Am convocat Comitetul Politic al USR pentru duminică după-amiază. Comitetul Politic este organismul statutar al USR, care decide intrarea la guvernare, deci aprobă programul de guvernare şi decide lista de miniştri. Prioritatea numărul 1 a premierului desemnat este refacerea coaliţiei de guvernare alături de PNL, UDMR şi cu sprijinul minorităţilor naţionale din Parlamentul României. (…) Însă, în cazul în care negocierile, discuţiile eşuează în următoarele zile, trebuie să mergem înainte, România trebuie guvernată. Premierul desemnat are acest mandat din partea preşedintelui României pentru a forma un guvern şi va veni cu el în faţa Parlamentului. (…) Dacă aceste negocieri vor eşua, vom veni în faţa Parlamentului cu un guvern aprobat de Comitetul Politic, o listă de miniştri şi un program la începutul săptămânii viitoare”, a afirmat Ionuţ Moşteanu.