Sari direct la conținut

Lider libanez: Căderea regimului al-Assad din Siria înseamnă „sfârșitul jocului” și pentru Hezbollah

HotNews.ro
Militant al Hezbollah, grupare şiită libaneză aliată cu facţiunile palestiniene din Fâşia Gaza și susținută de Iran, Foto: JOSEPH EID / AFP / Profimedia
Militant al Hezbollah, grupare şiită libaneză aliată cu facţiunile palestiniene din Fâşia Gaza și susținută de Iran, Foto: JOSEPH EID / AFP / Profimedia

Liderul Forţelor Libaneze (LF), principalul partid creştin din ţară, a afirmat la sfârşitul săptămânii că, odată cu căderea lui Bashar al-Assad în Siria vecină, a sunat „sfârşitul jocului” pentru Hezbollah, pe care l-a chemat să depună armele.

Mişcarea islamistă libaneză, aliată a lui Al-Assad, dar decapitată şi slăbită după mai bine de un an de ostilităţi cu Israelul, a fost nevoită să-şi retragă trupele din Siria după ofensiva fulgerătoare a rebelilor care duminică au eliberat capitala Damasc de sub puterea siriană, punând capăt unei domnii necontestate din anul 2000, notează AFP și Agerpres.

„Jocul s-a sfârşit (…) fiecare zi care trece este o zi pierdută pentru voi şi pentru libanezi”, a declarat Samir Geagea la adresa lui Hezbollah într- conferinţă de presă, salutând căderea lui Bashar al-Assad.

Samir Geagea, opozant înverşunat al hegemoniei siriene, este singurul şef de miliţie din războiul civil libanez (1975-1990) care a ispăşit o pedeapsă de 11 ani de închisoare în timpul stăpânirii siriene asupra ţării, care a durat 29 de ani.

Mulți libanezi se bucură de căderea regimului al-Assad

Manifestaţii de bucurie au avut loc în mai multe regiuni creştine şi sunnite, duminică, în Liban, după anunţul căderii „tiranului” Al-Assad de către rebeli.

„Baza voastră populară are în prezent nevoie de un stat real, de reconstrucţie”, a adăugat liderul apropiat de Arabia Saudită şi Statele Unite, în contextul în care atacurile israeliene au devastat bastioanele mişcării şiite în două luni de război deschis, de la sfârşitul lunii septembrie până la intrarea în vigoare a unui armistiţiu, pe 27 noiembrie.

Oponenţii Hezbollah din Liban şi din străinătate afirmă că războiul împotriva Israelului şi căderea lui Bashar al-Assad au slăbit semnificativ gruparea.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a salutat căderea unei „verigi centrale” din „axa răului” condusă de Iran, considerând-o „o consecinţă directă” a loviturilor date de ţara sa Teheranului şi Hezbollah.

Samir Geagea a îndemnat Hezbollah, singura formaţiune care şi-a păstrat armele după războiul civil în numele luptei împotriva Israelului, să stabilească împreună cu armata libaneză „o foaie de parcurs vizând dezmembrarea infrastructurii sale militare”.

El s-a exprimat înaintea unei sesiuni parlamentare programată la 9 ianuarie pentru alegerea unui nou şef al statului, după mai bine de doi ani de vacanţă la preşedinţia Libanului, din cauza divergenţelor dintre Hezbollah şi adversarii săi, printre care FL.

INTERVIURILE HotNews.ro