Sari direct la conținut

Liderii arabi cer o investigație internațională privind folosirea armelor chimice în Siria

HotNews.ro

Liga Arabă a cerut duminică o investigație internațională privind utilizarea „criminală” a armelor chimice în Siria și a condamnat ceea ce a numit drept ingerința Iranului în afacerile altor țări, notează Reuters.

Arabia Saudita și Iranul se află, de zeci de ani, într-o continuă luptă pentru supremația regională, care se joacă acum în mai multe țări, inclusiv în Yemen și Siria.

„Subliniem condamnarea noastră absolută a folosirii armelor chimice împotriva poporului sirian și solicităm o investigație internațională independentă care să garanteze aplicarea legii internaționale împotriva oricărei persoane care se dovedește că a folosit arme chimice”, se arată într-o declarație.

Arabia Saudita și aliații săi și-au exprimat sprijinul față de atacurile militare organizate de SUA, Marea Britanie și Franța împotriva presupuselor atacuri cu arme chimice din Siria și au subliniat necesitatea unei soluții politice în ceea ce privește războiul sirian multilateral.

Irakul și Libanul au condamnat atacurile militare din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe când Damascul neagă vehement folosirea sau posedarea de arme chimice, numind acțiunea „un act de agresiune”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro