Liderul comuniștilor din Rusia avertizează că țara riscă o nouă revoluție. Ce a spus despre Vladimir Putin în parlament
Deputatul Ghennadi Ziuganov, liderul veteran al Partidului Comunist din Rusia, a declarat că problemele economice riscă să ducă la o revoluție asemănătoare celei din 1917 și a îndemnat guvernul să ia măsuri urgente pentru a remedia situația, transmite Reuters.
Ghennadi Ziuganov a lansat acest avertisment în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, cu alegerile parlamentare din septembrie la orizont, conform discursului publicat pe site-ul oficial al instituției.
Ziuganov a fost atent să nu îl critice pe președintele Rusiei în mod direct, ci și-a îndreptat afirmațiile spre guvern, banca centrală și partidul de guvernământ.
„Facem tot ce putem să îi susținem pe Putin și strategiile, și politicile sale, însă voi (guvernul, n.r.) nu ascultați”, a declarat Ziuganov, în discursul de marți, care a fost primit cu aplauze de unii parlamentari și a fost ascultat cu atenție de președintele Dumei, Viaceslav Volodin, un apropiat al lui Putin.
Liderul comuniștilor ruși a spus că o ședință de guvern convocată recent de președintele rus Vladimir Putin a fost cea mai sumbră din ultimul timp.
„Dacă voi (guvernul) nu adoptați urgent măsuri financiare, economice și de altă natură, până în toamnă ne așteaptă o repetare a ceea ce s-a întâmplat în 1917. Nu avem dreptul să repetăm asta. Să luăm niște decizii”, a fost îndemnul lui Ghennadi Ziuganov, care a făcut aluzie la Revoluția Bolșevică din urmă cu mai bine de un secol.
Remarcile sale, în care a abordat și criticile lansate recent de bloggerița rusă Victoria Bonya la adresa situației din țară, îl distanțează, însă, pe Vladimir Putin de problemele economice.
Putin, nemulțumit de contractarea economiei
Economia Rusiei, de 3,1 trilioane de dolari, care s-a contractat în 2022, dar a crescut în 2023, 2024 și 2025, a depășit majoritatea așteptărilor și a evitat o prăbușire în ciuda sancțiunilor impus de Occident ca parte din răspunsul la războiul Moscovei din Ucraina.
Totuși, presiunea războiului și ratele de două cifre ale dobânzilor au încetinit creșterea la 1% anul trecut.
Săptămâna trecută, Putin i-a mustrat pe oficialii săi de rang înalt după ce economia s-a contractat cu 1,8% în primele două luni ale anului și le-a cerut să vină cu măsuri care să stimuleze creșterea.
Chiar și așa, potrivit Reuters, la ora actuală nu există semnale ale unor potențiale turbulențe sociale semnificative în Rusia, unde cenzura este strictă în contextul războiului, protestele sunt vizate de interdicții, disidenții primesc condamnări grele la închisoare, iar influența Serviciului Federal de Securitate (FSB), principalul succesor al KGB din epoca sovietică, a crescut.
Partidul lui Zyuganov, al doilea ca mărime din parlament, este principalul succesor al Partidului Comunist Sovietic, însă îi susține pe Vladimir Putin și politicile sale, lansând critici atent calibrate la adresa formațiunii de guvernământ, Rusia Unită.