Sari direct la conținut

Liderul Osetiei de Sud propune un referendum pentru alipirea republicii separatiste la Rusia

HotNews.ro

Liderul regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud, Leonid Tibilov, a propus organizarea unui referendum privind alipirea la Rusia, relateaza Radio Free Europe/Radio Liberty, citat de Mediafax.

Leonid Tibilov a declarat luni, dupa discutii cu consilierul prezidential rus Vladislav Surkov, ca reunirea cu Rusia „este un vis vechi de un secol al poporului Osetiei de Sud”, potrivit agentiei Interfax.

Tibilov s-a declarat convins ca opinia publica si liderii politici din Osetia de Sud vor sustine ideea organizarii unui referendum pe aceasta tema.

Liderul oset si presedintele rus, Vladimir Putin, au semnat un „tratat de alianta si integrare” la Moscova, la 18 martie. Pactul respectiv a fost denuntat atat de Uniunea Europeana, cat si de Statele Unite.

Moscova a semnat un acord similar cu o alta regiune separatista georgiana, Abhazia, in decembrie 2014.

Osetia de Sud si-a proclamat independenta fata de Georgia in 1990 si isi administreaza propriile afaceri dupa un razboi din perioada 1991-1992 cu Guvernul central.

Rusia a recunoscut independenta Osetiei dupa un razboi de cinci zile impotriva Georgiei in 2008, dar putine tari i-au urmat exemplul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro