Sari direct la conținut

Lista școlilor și grădinițelor din București cu clase care de luni intră în sistem online din cauza cazurilor de COVID-19

HotNews.ro
Scoala online, Foto: Profimedia Images / Annette Riedl / AFP
Scoala online, Foto: Profimedia Images / Annette Riedl / AFP

Clase din 16 școli și grădinițe din Capitală intră în sistem de predare online, începând de luni, din cauza unor cazuri de COVID-19, este decizia luată duminică de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență București.

Redăm lista celor 16 școli și grădinițe unde anumite clase vor face cursuri online, începând de luni, conform Prefecturii Capitalei:

  • Școala gimnazială nr. 162- sector 1 (21.09.2021-04.10.2021);
  • Școala gimnazială nr. 149 – sector 3 (20.09.2021-03.10.2021);
  • Grădinița Răsărit nr. 2 – sector 3 (17.09.2021-30.09.2021);
  • Școala Primară Spectrum -sector 3 (23.09.2021-06.10.2021);
  • Grădinița Arlechino&Friends- sector 3 (21.09.2021-04.10.2021);
  • Școala Gimnazială Mexic- sector 3 (17.09.2021-30.09.2021);
  • Școala Gimnazială nr. 54- sector 3 (24.09.2021-07.10.2021);
  • Scoala Gimnazială Just4Kids- sector 3 (22.09.2021-05.10.2021);
  • Școala Gimnazială Petrache Poenaru- sector 5 (21.09.2021-04.10.2021);
  • Școala Gimnazială Principesa Margareta- sector 5 (21.09.2021-04.10.2021);
  • Grădinița Nr. 269- sector 5 (17.09.2021-30.09.2021);
  • Grădinița Nr. 245- sector 5 (22.09.2021-05.10.2021);
  • Grădinița Hilary Clinton- sector 6 (23.09.2021-06.10.2021);
  • Grădinița Nr. 210- sector 6 (22.09.2021-05.10.2021);
  • Grădinița Nr. 217- sector 6 (21.09.2021-04.10.2021);
  • Școala Gimnazială Nr. 161- sector 6 (21.09.2021-04.10.2021).

Comitetul pentru Situații de Urgență București a decis ca începând de luni și Școala gimnazială Ferdinand I, care a intrat în consolidare, să facă ore în sistem online, „din motive de infrastructură și resurse existente”, potrivit Prefecturii. Mare parte a elevilor acestei școli, cu excepția copiilor din clasa pregătitoare, fac acum cursuri online.

Școala Ferdinand I din Sectorul 2 se pregătea să înceapă fizic noul an școlar, în speranța că o hârtie de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență îi va asigura pe parinți și profesori că, deși este încadrată în clasa II de risc seismic printr-o expertiză realizată în luna iulie, clădirea școlii este una sigură. Hârtia venită de la ISU însă nu a garantat acest lucru, iar Consiliul de Administrație al școlii a decis ca orele să se facă online

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro