Sari direct la conținut

Little Richard, legenda rock'n'roll, a murit la 87 de ani

HotNews.ro
Little Richard, legenda rock'n'roll, a murit la 87 de ani

​Little Richard, pionier al stilului rock ‘n’ roll, a murit la 87 de ani, a declarat fiul acestuia, Danny Penniman, pentru Rolling Stone. Fiul acestuia a precizat că nu se cunoaşte cauza decesului.

Printre hiturile lui Little Richard se numără „Good Golly Miss Molly”, care a ajuns în topuri în 1958.

Născut în statul american Georgia, pe numele real Richard Wayne Penniman, Little Richard s-a numărat printre primele celebrităţi incluse în Rock and Roll Hall of Fame, în 1986.

Printre celelalte hituri ale sale se numără „Tutti Frutti”, care s-a vândut în peste 1 milion de copii, şi „Long Tall Sally”, înregistrat ulterior de The Beatles.

Starul, cunoscut pentru interpretările sale exuberante, vocea răguşită şi ţinutele strălucitoare, a lansat cele mai mari hituri ale sale în anii 1950.

Cu 11 fraţi, Little Richard povestea că a început să cânte ca să se diferenţieze de aceştia.

„Am făcut ce am făcut pentru că voiam să atrag atenţia. Când am început să cânt la pian şi să ţip şi să cânt, am primit atenţie”, a povestit acesta pentru BBC Radio 4 în 1998.

În copilărie a fost influenţat de ritmurile specifice muzicii gospel, de atmosfera oraşului New Orleans, pe care le-a transpus apoi în compoziţii originale pentru pian.

Tatăl său era predicator, care avea şi un club de noapte. „M-am născut în mahala. Tata vindea whiskey, whiskey contrafăcut”, povestea Little Richard pentru Rolling Stone în 1970.

Artistul a plecat de acasă în adolescenţă, din cauza neînţelegerilor cu tatăl său care, la început, nu îi suporta muzica. „Tata voia şapte băieţi, iar eu i-am stricat planurile pentru că eram gay”, a spus starul.

Deşi şi-a făcut publică orientarea homosexuală, Richard a avut relaţii şi cu femei şi s-a căsătorit cu Ernestine Harvin, cu care ulterior a adoptat un fiu.

A avut un stil de viaţă extravagant, cu consum de droguri, alcool şi petreceri cu sex, la care nu uita să îşi ia Biblia.

Trupa The Rolling Stones a cântat în deschiderea unor show-uri ale sale.

„Little Richard înnebunea audienţa”, spunea Mick Jagger.

Sursa: MEDIAFAX

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro