Sari direct la conținut

Liviu Dragnea, intrebat unde este Victor Ponta: Habar nu am

HotNews.ro

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat vineri ca „habar nu are” daca Victor Ponta este in tara sau nu, in conditiile in care primul ministru nu a mai aparut public din data de 7 ianuarie.

Dragnea a fost intrebat, intr-o interventie telefonica pentru B1 TV, daca stie unde se afla Ponta, in conditiile in care acesta nu are prevazuta nicio intalnire cu subsecretarul de stat american Victoria Nuland, care efectueaza o vizita in Romania, vineri si sambata.

„Nu tot timpul cand pleaca undeva trebuie sa imi spuna mie. Probabil ca e plecat din tara, habar nu am”, a afirmat Liviu Dragnea.

Intrebat cine coordoneaza activitatea guvernamentala, vicepremierul a raspuns tot cu o intrebare: „Guvernul credeti ca se intruneste in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare dimineata?”

„A mai fost plecat din tara, beneficiaza si el de libera circulatie”, ca orice cetatean, a comentat Dragnea, care a mentionat ca exista trei vicepremieri (el, Daniel Chitoiu si Gabriel Oprea) „care stiu sa gestioneze orice problema curenta care apare”.

Reamintim ca Victor Ponta a confirmat, vineri, pentru HotNews.ro, ca nu este in tara, fara a preciza insa locul in care se afla.

Premierul absenteaza fara explicatii din tara in contextul in care vineri si sambata subsecretarul de stat american Victoria Nuland face o vizita la Bucuresti, pentru a discuta cu inalti responsabili din Guvernul roman si cu membri ai societatii civile despre eforturile de consolidare a statului de drept.

Premierul Victor Ponta nu se va intani cu Victoria Nuland pe motiv ca are o agenda incarcata. Inaltul oficial american are programata o intalnire la Cotroceni, iar din partea Guvernului urmeaza sa discute cu ministrul de Externe Titus Corlatean, nu si cu premierul Victor Ponta, potrivit declaratiilor sefului diplomatiei de la Bucuresti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro