Sari direct la conținut

Lockheed Martin: Cele mai avansate modele F-16 vor zbura în Bulgaria

HotNews.ro
F-16 Block 70, Foto: Lockheed Martin
F-16 Block 70, Foto: Lockheed Martin

Avionul de vânătoare F-16 Block 70 va avea o capacitate deplină de luptă, a declarat Jim Robinson, directorul Dezvoltării Internaționale de Afaceri de la Lockheed Martin, potrivit 24Chasa, citat de Rador.

În cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii companiei americane şi ai Ambasadei SUA în Bulgaria au prezentat amănuntele cu privire la producţia, livrarea, capabilităţile avioanelor, precum şi avantajele pentru Bulgaria din parteneriatul strategic. „În Bulgaria vor zbura cele mai avansate modele ale F-16”, a spus ferm Robinson, care a oferit asigurări că noile avioane de vânătoare vor avea suficiente arme aer-aer și aer-sol, precum și o interoperabilitate deplină cu sistemele NATO.

„Puteți urca orice doriți pe F-16”, a explicat el, adăugând că avioanele vor fi complet dotate încă din prima zi în care vor sosi.

Bulgaria va achita pentru contract 1,256 de miliarde de dolari americani, cu care Bulgaria va deveni cea de-a 30-a țară din lume în care vor zbura avioane de vânătoare F-16. Prima aeronavă este programată să fie gata în decembrie 2022 și livrată imediat, astfel încât personalul tehnic al Forțelor Aeriene să poată fi instruit.

Robinson a adăugat că partea interesantă este că programul include arme și antrenament, dar există, de asemenea, părți critice care se referă la achiziționarea unei astfel de aeronave pentru prima dată, apoi ulterior partea bulgară nu mai trebuie să plătească pentru asta.

Compania Lockheed Martin estimează ca aeronava să aibă o durată de funcționare de 12.000 ore de zbor, dar este necesară o întreținere bună pentru asta.

Iată de ce personalul tehnic al Forțelor Aeriene Bulgare va pleca pentru pregătire în SUA.

În legătură cu cooperarea industrială, compania a declarat că vehiculele aeriene fără pilot (drone) pot fi fabricate în Bulgaria, dar încă nu s-a decis de ce tip ar trebui să fie. După ce va achiziţiona primele opt avioane, Bulgaria va putea să cumpere alte opt, care se aşteaptă să fie la un preţ mai mic, pentru că Bulgaria va avea deja o bună parte din dotările necesare.

Atunci când cumpără un F-16, fiecare țară trebuie să țină cont de faptul că nu se cumpără numai aeronava în sine, ci și service-ul. Rețineți că nu veți plăti service-ul pentru următoarele opt, deoarece îl veți avea deja. Veți avea şi service-ul de la primele opt, piloţii vor fi deja instruiţi, deci va fi mai ieftin”, a explicat el.

La rândul său, Justin Friedman, șeful adjunct al misiunii diplomatice americane de la Sofia, a declarat că acordul pentru noile avioane de vânătoare va consolida parteneriatul dintre Bulgaria și Statele Unite. „Bulgaria își va reduce dependența de echipamentele militare ruse”, a subliniat el, asigurând că achiziționarea de F-16 va garanta cele mai bune aeronave pentru piloții bulgari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro