Sari direct la conținut

Locomotiva unui tren cu circa 100 de călători a luat foc în Prahova. Circulația mai multor trenuri, perturbată

HotNews.ro
Locomotiva unui tren cu circa 100 de călători a luat foc în Prahova. Circulația mai multor trenuri, perturbată
Incendiu la locomotiva unui tren de călători Foto: ISU Prahova

Incendiul a izbucnit la compartimentul motor al locomotivei, potrivit ISU Prahova, care precizează că locomotiva a fost decuplată, iar călătorii nu au fost afectați de incendiu. Trenul circula pe ruta Buzău – București când a luat foc în localitatea Tomșani din Prahova.

„Intervin pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați cu 2 autospeciale cu apă și spumă si o ambulanță SMURD. În sprijin, se deplasează și autospeciala de stingere cu pulbere (azot), locomotiva fiind una electrica”, a transmis ISU Prahova.

Din primele informații, incendiul se manifestă la compartimentul motor al locomotivei, iar în trenul de călători se află aproximativ 100 de călători. ISU precizează că nu sunt înregistrate victime.

Într-un comunicat de presă, CFR Călători precizează că în timp ce garnitura circula între „stațiile Inotești și Cricov (de pe secția Buzău – Ploiești Sud) s-a produs o degajare de fum la o a doua locomotivă din compunerea trenului R 5012 Buzău – București Nord.”

„Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112, a decuplat cuplul de vagoane de locomotivă și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție. Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost puse în pericol“, precizează CFR Călători.

Ca urmare a incendiului, a fost afectată circulația mai multor trenuri: IR 1655 București Nord – Suceava, IR 1661 București Nord – Iași, R 5071 Brazi – Buzău, IR 1658 Bacău – București Nord, IC 572 Galați – București Nord.

INTERVIURILE HotNews.ro