Sari direct la conținut

L'Oreal renunta la colaborarea cu suportera belgiana dupa o poza cu aceasta la vanatoare in Africa

HotNews.ro
Axelle - Facebook, Foto: The Independent
Axelle - Facebook, Foto: The Independent

L’Oreal a decis sa renunte la colaborarea cu Axelle Despiegelaere, tanara suportera din Belgia, a carei fotografie de la Cupa Mondiala (CM) a facut furori in mediul online, dupa criticile atrase de o alta fotografie, in care aceasta apare la vanatoare in Africa, potrivit The Independent.

Axelle Despiegelaere, in varsta de 17 ani, a fost aleasa de L’Oreal sa ii promoveze produsele, dupa ce a fost surpinsa intr-o fotografie la Campionatul Mondial (CM), costumata si pictata pe fata in culorile drapelului tarii sale.

Ea a fost fotografiata in tribunele CM, la meciul dintre Belgia si Rusia, din 22 iunie. Fotografia in care adolescenta apare costumata si pictata pe fata in culorile drapelului tarii sale a devenit virala pe retelele de socializare. Astfel, tanara a ajuns sa fie aleasa de gigantul francez producator de cosmetice L’Oreal pentru o campanie si a filmat un material de promovare, postat pe canalul YouTube al diviziei L’Oreal Professionnel Belgia.Filmuletul o prezinta pe Axelle intr-un salon de frumusete in timp ce ii este aplicat un tratament complet pentru par.

Insa mediatizarea alegerii facute de L’Oreal a fost urmata, in spatiul online, si de critici, in contextul in care tanara a postat o fotografie in care apare alaturi de o gazela pe care ar fi vanat-o in Africa, potrivit The Independent.

Un purtator de cuvant al companiei a declarat ca nu va comenta privind influenta fotografiei respective in decizia de incetare a contractului, dar a subliniat ca L’Oreal „nu mai face teste pe animale, nicaieri in lume, si nici nu a externalizat un astfel de serviciu”.

Totusi, este foarte posibil ca totul sa fie doar o campanie bine gandita de marketing a celor de la L’Oreal.

sursa: The Independent; Mediafax

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro