Sari direct la conținut

Louise Gluck a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură

HotNews.ro
Louise Gluck, Foto: Nobel Foundation
Louise Gluck, Foto: Nobel Foundation

Poeta americană Louise Glück, 77 de ani, a primit joi Premiul Nobel pentru Literatură, o recompensă care nu era anticipată de mulți și care încoronează opera sa, începută la finalul anilor 60, scrie AFP.

Premiul a fost acordat pentru „vocea sa poetică caracteristică, care, cu frumusețea sa austeră, face universală existența individuală”, a anunțat Academia suedeză.

Copilăria și viața de familie, relația strânsă între părinți și între frați și surori sunt o tematică centrală a operei sale.

Cu trei laureate în acest an, sezonul 2020 ar putea bate recordul de premii atribuite femeilor (cinci în 2009), în condițiile în care mai sunt de decernat Nobelurile pentru pace și pentru economie.

Anul trecut, premiul a fost atribuit scriitorului austriac Peter Handke, cunoscut pentru pozițiile sale pro-Milosevic, ceea ce a provocat o controversă puternică, și la trei ani după un scandal sexual de proporții, care a antrenat amânarea premiului pentru 2018.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro