“Lovesc, deci exist”. Si-n trafic, si-n corporatii – Cronica unui film despre violenta din Romania 

Un pumn in fata, o flegma, un cutit care injughie, adolescenti care-si bat iubitele pana vad sange, ultrasi care trag la scatoalce cat sa-si sublimeze masculinitatea & sa intre in gasca, haine rupte de pe studente de profesori, hartuire sexuala la job. Parte, se numesc pe net: #metoo. Filmul “Lovesc, deci exist”, care ruleaza la Cinemateca, pune-n scena povesti violente din Romania. Si uite cum le pune-n scena: victimele povestesc cu fata intoarsa de la camerele de luat vederi. In anonimat si frica.

Documentarul e impartit in capitole: familia, orasul, marginalii, suporterii din fotbal, detinutii, stapani vs. sclavi. Sociologi, antropologi si psihologi vorbesc pe marginea cazurilor. Care-i limita dintre furie si violenta? E omul prin natura lui violent? Ce-l determina pe om sa ia piatra si sa tinteasca spre teasta Celuilalt? Ni se dau explicatii: frustrarile, saracia, gelozia, somajul, imposibilitatea comunicarii autentice dintre oameni. In fond, ni se vorbeste despre descendenta & originea ancestrala a fiintei umane: homo sapiens se trage din animal, nascut & crescut in salbaticie, nemilos, neimblanzit, plantat de la obarsia lui in afara legii morale si ratiunii.

Sociologul Alfred Bulai spune: “Fiinta umana este o fiinta puternica, este una dintre cele mai agresive, cel mai agresiv animal de pe pamant. Sunt doar vreo 20 de specii de animale care ataca omul, omul le ataca pe toate.”

#metoo. Cum e sa-ti fie sfasiata rochia la 21 de ani de profesorul tau?

#metoo a fost fenomen pe Facebook, Twitter, Instagram. Femeile si barbatii si-au postat povestile de hartuire. Un simplu tag a generat manie, obida, spaima. In haosul general au iesit la suprafata marturii de hartuire sexuala. Lui Kevin Spacey valul #metoo i-a omorat personajul din serialul “House of Cards”. O confesiune veche a lui Meryl Streep a facut iar valva. Dustin Hoffman i-a pipait sanii prin rochie. Tot mai multe vedete au decis sa se destainuie, sa-si spuna povestile despre cum au fost molestati.

Dar oamenii reali, nepoleiti de pomada hollywoodiana, au suportat la fel umilinta & rusinea. Politologul Mihaela Miroiu povesteste in documentarul “Lovesc, deci exist” ca a fost agresata de un profesor universitar pe cand avea 21 de ani. Era in practica, departe de amvonul academiei. Barbatul i-a sfasiat rochia. Miroiu vorbeste azi despre violenta, din turnul de fildes al intelectualului.

” Animalele nu se bat pur si simplu. Animalele se bat ca sa se apere. Sau se bat pentru lucruri precise gen, teritoriu. Se bat din cauza unei agresivitati impotriva puilor sau, eventual pentru hrana. Cred ca singurele fiinte, care se bat din motive ideologice, din motive religioase, sunt oamenii.”, spune Mihaela Miroiu in documentarul “Lovesc, deci exist”.

Explicatiile mecanismelor psihice din spatele unui pumn sunt umbrite de experienta: “Da, n-am sa uit niciodata ce mi s-a intamplat.”

Femei & sotii. Bataia-i rupta din iad

O femeie sta cu fata inspre geam, cu spatele la camera de luat vederi. Vocea ii tremura. Sotul ei subtiliza bani de unde nimerea, de prin buzunarele jerpelite ale familei. O batea des si crunt, ca pe hotii de cai: „Am fost batuta, jignita si la ora actuala muncesc si ne intretin singura pentru ca el nu munceste, nu vrea sa plece din casa.”, spune Maricica. Pe o sofa alba sta rezemata o alta femeie, cat sa-si ascunda fata din raza aparatului de filmat. Vorbeste robotic, cu un ton sincopat, anxios. Sotul n-a batut-o, n-a folosit impotriva ei violenta fizica, ci psihica. “Nu aveam voie sa ies cu nicio prietena, n-am luat niciodata o decizie de una singura. Sunt de 35 de ani cu el. De 20 de ani el nu mai munceste, eu intretin familia.” Isi aduce aminte de un moment. Isi facuse unghiile de alta culoare, pe care sotul ei n-o agrea. Din sidefii cum sunt unghiile, ea si le vopsise rosii. A doua zi dimineata, un cutit era infipt intr-un glod mic de vata in tocatorul de bucatarie. Langa era acetona si-un mesaj: “Daca nu ti le cureti, am sa-ti tai degetele unul cate unul pe tocatorul asta”. Sotul n-o batea, avea o strategie malefica mult mai perfida: “Mi-a zis ca nu-si murdareste el mainile cu mine, ci vrea sa ma aduca in stadiul in care sa vreau eu sa ma sinucid. O data nu m-a lasat sa intru in casa. Habar n-are ca mi-a salvat viata in ziua aia.”, spune femeia cu vocea gatuita de frica.

Din trafic am aflat o poveste spusa de o taximetrista:

„…Si s-a urcat intr-un final si el, s-a urcat in fata langa mine. Statea foarte ghemuit cu fata spre geam, cred ca nu suporta femeile, nu stiu ce avea baiatul ala. Ea era terminata. Se vedea ca a plans cateva zile, clar. Cred ca a si batut-o, nu pot sa-mi dau seama. Da, nu mi se parea sa fie de vreo etnie roma, ca la astia se intampla batai, ochi vineti si toate cele. Si eu dadeam sa plec si: ”Nu, stati aici!”. El imi spunea sa stau pe loc ea zicea: ”Du-ma la Municipal, du-ma la Municipal! Vrei sa nasc aici, sa nasc pe strazi! Ai innebunit?”, ii spunea lui. ”Nu, ca nu mergi la dr. ala, nu mergi la dr. ala!”. Pana la urma ea l-a rugat frumos s-a dat jos din masina si am plecat cu ea. M-a rugat frumos sa plec cu ea.”

Nimeni nu crede, dar violul conjugal exista.

O femeie blonda, cu chipul tras si mainile tremurande, spune ca a inceput sa-si primeaca flegma-n fata dupa trei ani de casnicie. Sotul a vrut s-o sugrume. A obligat-o sa intretina relatii sexuale cu el in fata copilului, pe un covor din camera unde s-a filmat secventa din documentarul “Lovesc, deci exist”. Femeia isi indreapta mana spre covor in timpul filmarii: “Uite, acolo, pe carpeta.”

Marginalii. Smardoaica & bulibasa

Stela Chiorea s-a batut si a bagat in vena heroina. Povesteste o zi din viata ei de pe vremea cand era toxicomana: Se trezea, baga acul cu drog, se relaxa o vreme, apoi haladuia prin Ferentari sa vada de unde mai pica heroina. S-a batut, nu se linistea pana nu vedea sange. Dar nu pentru bani. Femeia facea dreptatea-n Ferentari, isi varsa furia. Cand s-a lasat de heroina?

“O data eram in sevraj si i-am pus pistolul la tampla prietenei mele. Mi-am dat seama ca trebuia sa ma las.” Acum consiliaza toxicomani intr-un spital si conduce centrul comunitar “La Stela si Dana” din Ferentari.

Un Bulibasa din cartierul Tei spune: ” Cea mai frumoasa amintire a mea este copiii mei. In viata mea. Pentru ca sunt mari, am patru baieti si o fata. Si toti copiii mei au cate doi trei copii. Daca vedeti ce copii frumosi are si ce nepoti am eu. Aia e cea mai mare mandrie a vietii mele! Care salta mainile sus pentru toata viata.”

Mai departe povesteste cum unul din familie a fost acuzat de tentativa de viol. Nici n-a avut curaj sa se arate la fata in comunitatea lor de romi. Ii era rusine.

Orasul. Din trafic la spital

In partea dedicata orasului, sociologul Lavinia Betea, vorbeste despre toate formele de agresivitate – „Violenta o intalnesti la orice pas. Violenta, agresivitatea poti s-o intalnesti daca tu treci pe intersectie, normal, pe zebra si semaforul arata verde si te injura soferul care vrea sa treaca, incalcandu-ti tie drepturile.” Vedem si auzim cu totii: traficul e jungla. Masinile sunt arme impotriva Celuilalt, claxoanele sunt semnalele de avertizare care fac sa-ti tiuie nervii, ciorchinele de vehicule bara la bara te-aduc in colaps mental. Ce iese? Violenta-ntre soferi, pietoni batuti mar pe zebra, deflagratii de furie la semafoare.

Scoala. Cel mai prost din curtea scolii & agresorii

„Sunt mai multe violente pe care le intalnim noi ca elevi, in mare parte, violenta fizica si cea verbala. Cea psihica, mai putin.”, spune un licean.

In documentar exista o scena: o fata a carei fata nu se vede trage de par si da la pumni intr-o alta eleva. O sileste sa se aseze in genunchi, sa-si ceara scuze. Ii mai da o palma. “Te rog, nu mai da, imi cer scuze”. Alte scene sunt cu profesori: o educatoare de gradinita care da intr-un copil mic pana cand pica pe podea, o invatatoare care urla din rarunci si profereaza injurii, iar apoi da palma dupa palma intr-un elev; dar si viceversa: un licean care se apropie de tabla, tinteste un pumn unde erau scrijelite ecuatii si sare ca un sacal la profesoara infricosata.

La scoala copiii se-mpart in gasti, se organizeaza anturajul. Ideea?

Sa nu ramai cel mai prost din curtea scolii, sa te afiliezi unei bisericute, sa fii acceptat de alti baieti / fete. Altfel? Ti-o iei.

Suporterii. Ultrasii & brigada masculilor

Fenomenul ULTRAS e firesc, explica un sociolog. Inainte de ’89, nimeni nu avea curaj sa protesteze, asa ca barbatii se manifestau pe stadion. La fotbal puteai sa urli, sa te ai ca fratii, intre masculi. Aveai libertatea sudalmii. In arena era loc pentru debuseu: Pe cine injuri cand injuri echipa de fotbal inamica? Iti expluzezi liber frica, frustrarea, neputintele.

Defulezi. Desigur, intr-o “brigada” inrosita de testosteron, o divizie a barbatilor. “In galeriile de suporteri sunt oameni din toate categoriile sociale, se sterg granitele societatii, sunt si din clasa muncitoare, dar sunt si medicii care va consulta, avocatii vostri, intelectuali”, spune antropologul Dinu Gutu, care si-a dat doctoratul cu o teza despre Ultrasi.

Iese cu smardoiala: daca echipa pierde, suporterii deznadajduiti ii iau “la omor” pe suporterii echipei castigatoare. Un adolescent spune ca nu a pus propriu-zis pe nimeni la pamant de unul singur, ci in grup. “Era deja pe jos unul, dupa meci, mai dadeam si eu un picior in el, ca sa-mi arat forta, sa ma accepte baietii.”

Detinutii. Violenta & zanganitul catuselor

Detinut din penitenciarul Galati: “Umblam cate 10-15, fiecare cu cutit la el, sabie, ranga si trebuia sa actionam. Trebuia sa le folosim sau sa nu le folosim. Era alegerea noastra.” Altul e in halatul albastru in care stau cei aflati in pavilionul de maxima securitate la Spitalul de psihiatrie. Povesteste ca, intr-o zi, prietena lui a vrut sa se desparta de el. S-au intalnit in parc. Fata i-a spus ca totul s-a terminat intre ei. I-a dat intai un pumn. Un picior apoi, cand iubita lui a cazut pe asfaltul pietruit al parcului. Inca un picior. A vazut sange. Baiatul marturiseste ca se caieste. Alti detinuti vorbesc despre jafuri, atacuri armate, infractiuni, tentative de omor. Sunt oamenii pe care cine-i iubeste ii mai poate atinge doar printre gratii.

“M-am despartit de prietena mea dupa 6 ani. In primul an in care am stat la parnaie, venea pe aici, insa pe urma, am convenit ca e mai bine pentru amandoi sa ne despartim. Vorbim si acum pe Whatsapp, suntem prieteni”, spune un condamnat.

La job. Stapanii & sclavii

„La oamenii supusi hartuirii morale sau profesionale este fabulos faptul ca nici macar nu realizezi, o vreme, ca ti se intampla ceva. Sau ca acel ceva are un nume. Si ca surprinzator sau nu, nu exista un cadru legislativ, care sa reglementeze astfel de situatii. Deci initial nici macar nu realizezi ca ti se intampla ceva tie.”, spune un sociolog in documentar. Angajatii unei linii de zbor aeriene si-au facut sindicat ca sa-si ceara drepturi minime. Erau exploatati ca sclavii pe plantatie.

Rezultatul? Sefii au plusat exploatarea, au inabusit protestul, au facut disponibilizari doar pentru a da o lectie: „Asta e o forma de violenta destul de mare. De ce? Pentru ca in momentul respectiv creeaza un precedent in care nimeni nu va mai indrazni sa lupte pentru drepturile lui pentru ca se teme. Omul are un job, omul are de platit o intretinere, un copil, o familie, un imprumut. Si atunci omul devine foarte precar in fata puterii unor institutii, unor patroni puternici.”, povesteste unul dintre angajatii din sindicat.

“Lovesc, deci exist”

Regia: Marius Barna Scenariul: Bogdan Ficeac Cu: Mihaela Miroiu, Cristian Parvulescu, Vintila Mihailescu, Oana Baluta, Dan Antonescu Gen film: Documentar Durata: 89 minute Rating: AP – 12 (Acordul parintilor pentru copii sub 12 ani) Premiera in Romania: 16.11.2017

Te recunosti in vreuna din ipostaze, spune-ne povestea ta, acum si aici. Multumim