Sari direct la conținut

Lucian Bode a cerut retragerea cărții publicate pe baza tezei de doctorat, după constatarea plagiatului de către Comisia de Etică a UBB

HotNews.ro
Lucian Bode, Foto: AGERPRES
Lucian Bode, Foto: AGERPRES

​​Ministrul de Interne, Lucian Bode, a cerut retragerea cărții publicate pe baza tezei de doctorat, în cazul căreia Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a constatat plagiatul, a declarat pentru edupedu.ro, președintele Comisiei de Etică, Dacian Dragoș.

Potrivit sursei citate, editura a anunțat că dă curs solicitării, iar cartea nu se mai află în circulație sau comercializare.

Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, și a ajuns la concluzia că „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, iar „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.

Comisia de Etică i-a cerut, pe 11 ianuarie, lui Bode corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei. De asemenea, sesizează CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării „pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”.

„Comisia de etică a UBB a adoptat în data de 09.01.2023 Hotărârea Nr. 1 din 2023 ca urmare a autosesizării în urma unor noi informații cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a Dl. Lucian Bode. Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”, se arată într-un comunicat al Comisiei de Etică a UBB.

Comisia s-a autosesizat după ce PressOne, sub semnătura jurnalistei Emilia Șercan, a publicat o analiză potrivit căreia teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode conține cel puțin 18,5% text plagiat, dar și 6 ilustrații complet plagiate, iar alte 30 citate incorect. Inițial, Comisia Comisia de etică nu a verificat toată teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, ci doar fragmentele care au fost reclamate ca fiind plagiat, constatând că fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1.923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95%).

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB).

CITEȘTE AICI INTEGRAL HOTĂRÂREA COMISIEI DE ETICĂ A UNIVERSITĂȚII BABEȘ BOLYAI

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro