Lucian Romaşcanu, despre revenirea lui Victor Ponta în PSD: „Este un om de succes, cu notorietate”
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, l-a lăudat marți pe Victor Ponta, care revine în Partidul Social Democrat și care deschide lista organizației din Dâmbovița la Camera Deputaților. Romaşcanu a spus despre fostul premier că „este un om de succes”, care aduce valoare social-democraţilor.
Lucian Romaşcanu a afirmat, la sediul PSD, că social-democraţii au adoptat, marţi, în Consiliul Politic Naţional o decizie de a nu avea pe listele pentru alegerile parlamentare candidaţi care au probleme în Justiţie.
„Iniţial a fost vorba să nu existe acţiuni în justiţie legate de problemele de corupţie sau cele asimilate acestora, am extins această chestiune şi către zonele de incompatibilitate. Deci, în acest moment, PSD va veni în faţa alegătorilor cu liste formate din oameni care nu au niciun fel de probleme în Justiţie, de niciun fel de natură, ceea ce este un lucru care continuă decizia luată şi acum patru ani de conducerea Partidului Social-Democrat”, a declarat Lucian Romaşcanu.
El a fost întrebat de jurnaliști dacă pe listele parlamentare ale PSD vor mai fi şi alţi colegi ai lui Cristian Popescu Piedone, preşedintele PUSL, care deschide lista PSD la Giurgiu.
„Din ce ştiu eu, au existat aceste negocieri şi vor fi câţiva oameni pe care PSD îi va avea pe listă în urma discuţiilor cu PUSL-ul. Nu pot să vă confirm numele, probabil că domnul preşedinte o să vă zică mai multe legate de aceste discuţii. (…) Se vor înscrie în partid sau s-au înscris deja în partid. Este obligatorie înscrierea în partid atâta timp cât candidează pe listele Partidului Social-Democrat”, a precizat Lucian Romaşcanu.
Ce spune despre intrarea lui Ponta în PSD
În același timp, Romașcanu a fost întrebat ce aduce nou revenirea lui Ponta în partid. Purtătorul de cuvânt al PSD consideră că reintrarea fostului premier în PSD aduce valoare partidul, fiind „un sprijin important”.
„Aduce nou pe domnul Ponta (…) S-a schimbat partidul. După cum știti, nu este singurul membru al PSD exclus în epoca domnului Dragnea care a fost reprimit în partid. Este și cazul domnului Tudose, domnului Neacșu, sunt oameni care nu au avut o vinovăție explicită la momentul plecării, și atunci orice resursă pe care am pierdut-o este bine s-o avem înapoi. Iar domnul Ponta este un om de succes, unul din cei mai buni premieri, cu notorietate și care cu certitudine aduce valoare PSD-ului”, a spus Lucian Romașcanu.
Întrebat dacă va avea o funcție în viitorul guvern condus de PSD, Romașcanu a spus că nu crede că Ponta își mai dorește funcții la nivel înalt.
„Este pur si simplu un sprijin important pe care domnul Ponta îl poate aduce în demersurile legislative ale PSD”, a spus Romașcanu.