Sari direct la conținut

Lucrările de modernizare a pieței Big Berceni încep în octombrie și costă circa 35 milioane lei

HotNews.ro
Piata Big Berceni 1, Foto: Primaria Sector 4
Piata Big Berceni 1, Foto: Primaria Sector 4

Lucrările de modernizare a pieței de legume și fructe Big Berceni vor începe pe 28 octombrie, au termen de finalizare noiembrie 2019 și vor costa circa 35 milioane de lei fără TVA, a anunțat, joi, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Acesta a prezentat proiectul și a declarat că a semnat deja ordinul de începere a lucrărilor. Construcția pieței se desfășoară în același timp cu cea a parcării de 400 de locuri, de la Piața Sudului, care va avea două funcțiuni: deservirea celor care vin în zona Piața Sudului și a celor care au nevoie de un spațiu de tip park&ride, pentru a traversa orașul cu metroul, sau cu alte mijloace de transport în comun.

”Fundația acestei parcări este aproape gata, de aceea pot spune că lucrările vor fi finalizate la jumătatea anului viitor”, a subliniat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Parcarea de la Piaţa Sudului va avea o capacitate de aproximativ 400 de locuri şi se construieşte în regim de înălţime P+2, la Piaţa Sudului, pe spaţiul fostei staţii pentru microbuzele care merg către Popeşti-Leordeni şi comuna Berceni. E încadrată de Șoseaua Berceni și de Șoseaua Olteniței.

O parte din clădirile care compun acum complexul Big Berceni vor fi demolate.

”În prezent, în acest perimetru funcționează o piață agroalimentară cu tarabe, având și spații închiriate pentru comercializare de produse alimentare, farmacie, pet-shop etc. Prin felul în care sunt amplasate în prezent, clădirile nu pot oferi condiții de securitate la incendiu, însă după finalizarea Ansamblului Piața Agroalimentară Berceni-Sudului, situația se va schimba radical. Mai mult decât atât, zonele de acces carosabile, din Șoseaua Berceni și din Strada Nițu Vasile sunt în prezent greoaie, întortocheate, aglomerate de mașini parcate, chioșcuri și construcții de diverse tipuri”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Sector 4.

Terenul pe care urmează să fie realizat proiectul are o suprafață de 10.610,06 mp și este localizat în zona Berceni, la intersecția Străzii Nițu Vasile cu Șoseaua Berceni, în partea de Sud a Centrului Comercial BIG-Berceni.

Conform proiectului, vor fi refăcute trei corpuri de clădire destinate închirierii ulterioare de către Consiliul Local, pentru activități comerciale.

Astfel:

• Corp C1 – Piața Agroalimentară nouă va fi amenajată pe amplasamentul celei existente, cu un regim de înălțime de P+1, o suprafață construită de 2.836 mp și o suprafață desfășurată de aproximativ 4.667 mp. Spațiul interior este organizat la parter cu o zonă centrală, în care vor fi amplasate tarabe, cu o zonă de spații comerciale închise dispuse în jurul spațiului pentru tarabe, iar la etaj, sunt prevăzute amenajări pentru comerț și alimentație publică (tip food-court) și spații verzi, în jardiniere.

• Corp C2 – Acesta va fi un pavilion cu spații de închiriat, aflat în lungul Străzii Nițu Vasile, în partea de Vest a amplasamentului. Pavilionul va avea doar parter și o suprafață construită de 834,72 mp.

• Corp C4 – Aici se va afla pavilionul cu spații de închiriat, din partea de Sud a aplasamentului. Regimul de înălțime al pavilionului este Stehn+P, iar suprafața construită: 296,48 mp.

Amenajarea exterioară cuprinde zone pietonale accesibile și persoanelor cu dizabilități.

Pe lângă aceste corpuri reconstruite, au mai fost propuse următoarele lucrări:

• Realizarea/ retrasarea unui drum de acces din Strada Nițu Vasile, dimensionat și conformat pentru accesul autovehiculelor de transport marfă;

• Realizarea de alei pietonale și spații verzi;

• Iluminat exterior, etc.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro