Ludovic Orban, despre situaţia de la CFR Călători: Directorul ar fi trebuit să îşi dea demisia imediat
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Focşani, că, în opinia sa, situaţia actuală de la CFR Călători este cauzată de un „management dezastruos” şi că directorul companiei ar fi trebuit să îşi dea demisia imediat după incidentul cu trenul cu pasageri care au fost ţinuţi o noapte întreagă, în câmp, la Fundulea.
„În mod normal, (directorul CFR Călători – n.red.) ar fi trebuit să-şi dea demisia imediat”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat fiind care este părerea sa despre situaţia de la CFR Călători, relatează Agerpres
Acesta a precizat că fostul director al CFR Călători reuşise să facă achiziţii importante şi să crească calitatea serviciilor, dar a fost schimbat din funcţie.
„Management dezastruos. A fost schimbat vechiul director general, care a pus compania într-o formă bună, care a reuşit să facă achiziţii importante, care a reuşit să crească calitatea serviciilor, pur şi simplu a fost schimbat din funcţie, înlocuit cu un manager care, de când este numit ca manager, au apărut disfuncţionalităţi majore în funcţionarea CFR”, a afirmat Ludovic Orban.
Ludovic Orban participă, duminică, la Focşani, la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Vrancea dedicat alegerilor interne din cadrul filialei.
Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a declarat joi dimineaţă la Antena 3, după ce un tren în care se aflau copii ce se întorceau din tabără de la mare a aşteptat timp de opt ore o locomotivă pentru a-l tracta, că nu el ar trebui întrebat despre această situaţie.
Vizante a revenit ulterior cu precizări şi a spus că „a fost un moment de lipsă de concentrare” din partea sa, pe fondul oboselii acumulate în timpul nopţii precedente.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că actul de management se judecă aşezat, la rece, nu după o declaraţie oricât de nefericită a fost, însă va exista o evaluare a mandatului directorului general al CFR Călători şi se va concluziona ce se întâmplă în continuare la această companie.
Întrebat de ce nu s-au trimis nişte autocare pentru a aduce copiii şi călătorii rămaşi în tren ore în şir la 30 de kilometri de Capitală, ministrul a catalogat ceea ce s-a întâmplat cu trenul IR 1991 ca fiind „o situaţie nefericită” şi a menţionat că a cerut un raport companiei CFR Călători ca să vadă cum s-ar putea îmbunătăţi procedurile în astfel de situaţii.
Citește pe acest subiect:
- Florin Cîţu, despre situaţia directorului CFR Călători: Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că astfel de lucruri le decontăm toţi, toată guvernarea, nu doar un anumit partid politic
- Directorul CFR Călători, după ce zeci de copii au stat blocați 9 ore într-un tren: „De ce mă întrebați pe mine? Încercați dumneavoastră să găsiți soluții!”
- Florin Cîțu, despre atitudinea șefului CFR Călători în cazul trenurilor blocate în câmp: Nu mi se pare normal / În schimb, Cătălin Drulă îi ia apărarea
- Ministrul Transporturilor: Mecanicul implicat în accidentul feroviar de la Fetești era sub influența alcoolului / Despre trenul plin cu copii: Putea să i se întâmple copilului meu. Îmi cer scuze
- Cîțu, despre directorul din CFR Călători: Dacă ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă
- Cum explică directorul CFR Călători reacția nepotrivită în cazul trenului plin de copii care a stat în câmp 9 ore: Un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii după o noapte petrecută la serviciu
- Dan Barna îl apără pe şeful CFR Călători: Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp / Hai să judecăm oamenii după ceea ce fac
- Ministrul Transporturilor, întrebat dacă îl demite pe directorul CFR Călători: Echipa mea funcţionează pe bază de profesionalism şi eficienţă / Pentru mine subiectul e încheiat
- Dan Barna, iritat de întrebările jurnaliștilor în scandalul CFR: Nu ajută pe nimeni o isterie falsă / Când eram student am stat blocat în tren 7 – 8 ore pe Valea Oltului
- Traian Băsescu, reacție în scandalul blocării trenurilor: Celebrul Drulă trebuia să își dea demisia / Mă mir că nu au spus că mecanicul de tren era beat pentru că a băut cu mine