Sari direct la conținut

Lumea filmului se solidarizeaza in apararea cineastului iranian Jafar Panahi

HotNews.ro
Jafar Panahi, Foto: Reuters
Jafar Panahi, Foto: Reuters

Dupa condamnarea cineastului Jafar Panahi la sase ani inchisoare si interdictia de a mai face film in Iran timp de 20 de ani, de a da interviuri pentru presa locala si straina, de a parasi tara si de a relationa cu cercuri culturale straine, un grup de institutii printre care Cinemateca Franceza si Festivalul de la Cannes au lansat o petitie online protestand „cu furie si ingrijorare”.

„Ce ii reproseaza puterea iraniana lui Jafar Panahi?”, se spune in comunicatul remis azi presei pentru a anunta deschiderea petitiei online. „Ca a conspirat impotriva tarii si ca a dus o campanie ostila impotriva regimului. Adevarul e ca Jafar Panahi e nevinovat si singura sa crima e ca a dorit sa-si practice in libertate meseria de cineast in Iran. De mai multe luni, puterea iraniana a declansat impotriva lui o veritabila masina de razboi menita sa-l distruga si sa-l reduca la tacere.

Un alt cineast, Mohammed Rassoulov, a fost de asemenea condamnat la sase ani de inchisoare. Jafar Panahi si Mohammed Rassoulov se vor alatura astfel numerosilor prizonieri care zac in inchisorile iraniene, intr-o stare deplorabila. Unii fac greva foamei, altii sunt grav bolnavi.”

In varsta de 49 de ani, Jafar Panahi a primit sentinta definitiva in 20 decembrie. El a fost arestat in luna iulie a anului trecut pentru ca a luat parte la o ceremonie de comemorare a contestatarilor regimului ucisi in timpul alegerilor prezidentiale. Eliberat, a fost re-arestat in februarie 2010 impreuna cu familia.

In luna mai, Festivalul de la Cannes l-a invitat pe Jafar Panahi sa faca parte din juriul Competitiei Internationale, dar autoritatile iraniene nu i-au dat voie. Gestul de sustinere si incercarea de a-l ajuta pe cineast se repeta. Printr-un comunicat remis presei in urma cu cateva zile, si Festivalul de la Berlin, care va avea loc in februarie 2011, l-a invitat oficial in juriu pe cunoscutul cineast.

Anul acesta, in aprilie, cunoscuti cineasti ca Paul Thomas Anderson, Joel & Ethan Coen, Francis Ford Coppola, Jonathan Demme, Robert De Niro, Curtis Hanson, Jim Jarmusch, Ang Lee, Richard Linklater, Terrence Malick, Michael Moore, Robert Redford, Martin Scorsese, Paul Schrader, Steven Soderbergh, Steven Spielberg si Oliver Stone cerusera printr-o scrisoare eliberarea lui Panahi. Acesta lucru s-a facut in 25 mai, pe o cautiune de 200.000 de dolari.

Apelul lansat azi este initiat de Festivalul de la Cannes, Cinemateca Franceza, Cinemateca Elvetiana, Festivalul de la Locarno, Forum des images, revistele „Positif” si „Les Cahiers du Cinema”, La Societe des Realisateurs des Film (RSF). „Revoltate si scandalizate”, aceste cunoscute embleme ale cinematografiei europene si mondiale cer autoritatilor iraniene sa ridice pedeapsa si sa ii permita cunoscutului cineast sa poata face filme in continuare.

Petitia poate fi semnata aici: http://www.ipetitions.com/petition/solidarite-jafar-panahi/

Lansata in 21 decembrie, petitia a fost semnata pana acum, printre altii, de cineastii Olivier Assayas, Marjane Satrapi si Adrian Biniez.

Considerat unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai noului val iranian, Jafar Panahi a fost distins, printre altele, cu Leul de Aur la Venetia in anul 2000, cu Premiul Camera d’Or si cu Premiul Juriului sectiunii „Un Certain Regard” a Festivalului de la Cannes in 1995, respectiv 2003, cu Ursul de Argint la Berlin in 2006 si cu Leopardul de Aur la Locarno in 1997. Recent, cateva filme ale sale au fost prezentate in Romania pe posturile de televiziune Cinemax.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro