Lumea lui Sim si Li (de Ovidiu Nahoi)

Am vazut o parte din Coreea de Nord. Nu direct – o viza turistica este aproape imposibil de obtinut. Am vazut-o prin intermediul a doi colegi de facultate, veniti sa invete la Bucuresti in ultimii ani ai domniei lui Ceausescu.

Sim si Li dovedeau o incredibila vointa de a invata, erau baieti simpatici si prietenosi – mai ales daca stiai cand sa-i lasi in ale lor. Umblau prin campusul din Regie cu insignele lui Kim Ir Sen in piept.

In camera lor de la camin trona portretul Marelui Conducator, alaturi de o vedere din Phenian infatisand un bulevard a carui replica se construia deja, sub ochii nostri, in jurul Casei Poporului. Unul dintre ei mi-a marturisit odata ca problema lui de adaptare venea din faptul ca in Romania era … prea multa libertate.

Or fi fost ele campusurile universitare niste mici insule de libertate supravegheata – mai o discoteca, mai o auditie de muzica rock, mai un spectacol ceva mai curajos, mai un „comert” la negru cu voie de la Militie. Eram totusi in Romania lui Ceausescu…

Povesteau cu nostalgie despre tara lor. Iar noi, colegii romani, ii ascultam cu un soi de mila amestecata cu satisfactia cinica la gandul ca existau pe pamant inchisori si mai rele decat cea in care ne fusese dat noua sa ne nastem.

La ei, dimineata, oamenii mergeau la munca incolonati, cantand cantece patriotice si strigand lozinci prin care se angajau sa depaseasca planul. O aprobare pentru plimbarea cu familia in parc putea fi obtinuta doar de fruntasii in productie.

Toata lumea manca la cantina fabricii si, dupa programul de lucru, era antrenata in activitati civice, munca patriotica si alte asemenea – notiunile de timp liber si univers privat nu pareau sa existe.

Cartile, operele muzicale, filmele, piesele de teatru aveau un singur subiect: viata si realizarile marelui Kim. Cand i-am intrebat ce religie au, in ce cred, Sim si Li mi-au raspuns mirati: „La noi asta nu este voie”.

Vederile din Phenian – Sim si Li ne aratau mandri tot felul de albume frumos colorate – infatisau parcuri pline de verdeata si cladiri stil Casa Poporului, cu oameni imbracati aproape la fel, in camasi albe si pantaloni sau fuste bleumarin.

Barbatii si femeile mergeau la un metru unul de celalalt, nu se tineau de mana sau de brat. Parca vedeam, prin globul unui vrajitor, viitorul Romaniei unui Ceausescu fara de moarte.

Cand a izbucnit revolutia la Bucuresti, i-am gasit pe Sim si pe Li socati. Noi eram entuziasmati, ei repetau, ca niste roboti: „Nu e bine, nu e bine…”. Apoi au plecat inapoi in tara lor. Or fi facut oare cariera acolo sau, pentru ca au vazut ceea ce nu le era ingaduit – o revolutie anticomunista – au trecut printr-un program de reeducare?

Astazi, presa mondiala speculeaza ca, in cancelariile occidentale, dar si la Moscova sau la Pekin se discuta posibilitatea declansarii unei miscari de inlaturare de la putere a lui Kim cel tanar, socotit o amenintare pentru stabilitatea mondiala. Dar oare Sim, Li si toti ceilalti vor putea sa-si asume libertatea?

Revolutiile din Europa Centrala si de Est au avut logica lor si au gasit natiuni pregatite, in grade diferite, sa reconstituie comportamentele democratice. In Coreea de Nord insa, experimentul democratizarii va fi infinit mai dificil. Pentru ca, acolo, comunismul pare sa fi obtinut definitiv victoria asupra oamenilor.