Sari direct la conținut

Luminițele de Crăciun se aprind azi în București odată cu deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Premierele promise de administrația locală

HotNews.ro
Luminite sarbatori de iarna, Foto: Hotnews / Clarice Dinu
Luminite sarbatori de iarna, Foto: Hotnews / Clarice Dinu

Iluminatul festiv de sărbători se va aprinde sâmbătă seară în Capitală. 7 milioane de becuri LED au fost puse pe principalele artere din oraș. Administraţia locală organizează şi trei târguri de Crăciun, în Piaţa Constituţiei, Piaţa Universităţii şi la Opera Naţională. Două dintre acestea se deschid sâmbătă.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, iluminatul festiv în Bucureşti va fi pus n funcţiune sâmbătă, la ora 18:00, scrie News.ro.

Tema din acest an sub care Primăria Bucureşti a organizat evenimentele din luna decembrie este „Capitala sărbătorilor de iarnă – Trăieşte magia Crăciunului prin muzică” organizatorii pornind de la ideea că muzica devine „liantul afectiv al sărbătorilor, elementul care uneşte generaţii, culturi şi comunităţi”.

Primăria Municipiului Bucureşti organizează, anul acesta trei târguri de Crăciun. Târgul central, este amplasat în Piaţa Constituţiei, unde vor fi organizate spectacole şi concerte.

La Opera Naţională este organizat, în perioada 6-28 decembrie, un târg dedicat familiilor şi iubitorilor de muzică clasică, jazz şi folk, în timp ce târgul din Piaţa Universităţii este destinat publicului tânăr, organizatorii promiţând că spaţiul de la Universitate va inslude „activări creative şi reinterpretări moderne ale colindelor tradiţionale”.

Astfel, Primăria Bucureşti, prin Creart, în parteneriat cu Food Truck Festival, va deschide cel de-al doilea târg de Crăciun al Capitalei – Bucharest Downtown Christmas Market, tot sâmbătă, în Piaţa Universităţii.

Peste 7 milioane de becuri tip LED au fost amplasate n Bucureşti în acest an, pentru sărbătorile de iarnă. Luminiţele de sărbători vor cuprinde principalele artere şi zone ale oraşului, precum bulevardele Aviatorilor, Kiseleff, Regele Mihai I, Calea Victoriei, Regina Elisabeta, Lascăr Catargiu, , Magheru, Ion I. C,Brătianu, dar şi în Piaţa Unirii, Piaţa Romană, Piaţa Constituţiei, Piaţa Operei şi Piaţa Universităţii.

Pentru iluminatul festiv, Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti utilizează toate echipamentele proprii. În jurul târgurilor de Crăciun sunt amplasate peste 70 de figurine 3D agabaritice, cu înălţimi între 3,5 şi 10 metri.

Târgul de Crăciun din Piața Constituției

Potrivit organizatorilor, Târgul de Crăciun București revine în Piața Constituției începând de sâmbătă, 29 noiembrie, cu cea mai spectaculoasă ediție de până acum. Pe lângă deja tradiționalele căsuțe, roata panoramică, meșteșugari și artiști plastici, ediția din acest an, cea de-a 18-a, va aduce o serie de noutăți care transformă evenimentul într-o experiență complexă pentru vizitatori.  Scenografia Târgului de Crăciun București este realizată de scenograful Dragoș Buhagiar, asistent scenograf Vladimir Iuganu.

Una dintre cele mai importante noutăți ale ediției 2025 este prima Piramidă de Crăciun instalată vreodată în România – o construcție de 10 metri înălțime și 7 metri diametru,  decorată cu figurine și simboluri tradiționale ale iernii, asemănătoare celor din marile târguri din Germania, Austria și Franța, conform organizatorilor.

Tot în premieră, Palatul Parlamentului va fi iluminat în fiecare seară prin proiecții festive dedicate.

După succesul zonelor de DJ set din anii trecuți, ediția 2025 introduce Scena Felinar – un spațiu modern, creat special pentru generația tânără. Aici, DJ-ii vor aduce cele mai iubite remixuri ale sezonului. .

Atracții noi pentru copii și familii

Zona dedicată celor mici se extinde anul acesta, cu o serie de atracții aflate la prima apariție la Târgul de Crăciun București:

  • Caruselul Venețian cu design clasic și elemente decorative premium;
  • Santa’s Express, un mini roller-coaster tematic;
  • Sania Zburătoare, o experiență interactivă pentru cei mici;
  • Cutia cu globuri, un nou concept-joc cu surprize vizuale;
  • Elfii interactivi și jocuri noi cu plușuri în zona instagramabilă.

INTERVIURILE HotNews.ro