Sari direct la conținut

Luxoft oferă un pachet de sprijin către angajații, familiile și comunitățile din Ucraina

Smile Media
Luxoft iese de pe piața din Rusia și oferă un pachet de sprijin către angajații familiile și comunitățile din Ucraina, Foto: Luxoft
Luxoft iese de pe piața din Rusia și oferă un pachet de sprijin către angajații familiile și comunitățile din Ucraina, Foto: Luxoft

Luxoft România, alături de birourile din regiune, oferă sprijin deplin în relocarea colegilor lor ucraineni. Peste 100 de angajati Luxoft si peste 200 de membri de familie au fost deja relocati cu succes în România și peste 200 de angajați români sunt implicați activ în integrarea lor.

Luxoft România, o filială deținută integral de DXC Technology și una dintre cele mai mari companii de dezvoltare software și soluții IT din România, a luat o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul civililor și refugiaților ucraineni, în linie cu acțiunile companiei la nivel mondial.

Astfel, Luxoft România, precum și alte birouri din țările vecine, precum Polonia și Bulgaria, sunt în contact permanent cu colegii din Ucraina, oferind în regim 24/7 informații, transport, cazare și tot sprijinul posibil pentru angajații din Ucraina și rudele lor. Până în prezent, peste 100 de angajați Luxoft din Ucraina și peste 200 de membri de familie au fost relocați cu succes în România și peste 200 de voluntari din Luxoft România se implică activ în a le oferi sprijin pe teren și a-i ajuta să se integreze.

La nivel global, Luxoft și-a anunțat decizia de a părăsi piața din Rusia. Ca organizație internațională, compania se alătură tuturor celor care solicită încetarea imediată a agresiunii impotriva Ucrainei. Mai mult, în linie cu strategia sa „People-first”, compania a oferit milioane de dolari sub formă de sprijin financiar pentru angajații Luxoft Ucraina, familiile și comunitățile acestora și va dona încă peste 300 de mii de dolari către Crucea Roșie Ucraina.

În plus, Luxoft încurajează angajații să-și doneze punctele de loialitate către Crucea Roșie Ucraina. Programul de loialitate este un program intern care permite oricărui angajat să câștige puncte atunci când finalizează anumite acțiuni (să participe la evenimente interne sau externe, să scrie articole etc.) și apoi să schimbe aceste puncte pentru recompense. În mai puțin de două zile, Luxoft a strâns peste 135.000 de dolari, donând peste 200.000 de puncte de loialitate Crucii Roșii Ucraina prin programul de loialitate.

Compania a stabilit, de asemenea, un mecanism de strângere de fonduri pe care angajații îl pot folosi pentru a face donații către Crucea Roșie Ucraina printr-un cont bancar.

Ajutor pentru Ucraina

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro