Macron denunță un „atentat terorist rasist” după atacul armat de lângă Paris. „Țara noastră e într-un punct de cotitură”
Președintele francez Emmanuel Macron a condamnat rasismul din societatea franceză după ce, vineri, un bărbat înarmat a deschis focul dintr-o mașină în vestul Parisului, a ucis un om și rănit alți cinci, între o fetiță de 12 ani, relatează The Guardian.
Macron a ajuns vineri seara la locul atacul din Trappes și a spus că este profund îndurerat atacul „premeditat”. Fetița de 12 ani, care a fost împușcată de opt ori, este internată în spital, în stare gravă.
„Ceea ce s-a întâmplat astăzi (vineri – n.r.) marchează un moment de cotitură pentru țara noastră. Ce s-a întâmplat a fost un atac terorist și rasist”, a declarat Macron.
Președintele francez a afirmat că atacatorul a vizat persoanele din cauza culorii pielii lor. Macron a spus că rasismul a devenit adesea parte a „discursului general din Franța” și a creat „o atmosferă”.
„Să nu lăsăm acest atac terorist să ne dezbine”, a continuat Macron, care a făcut apel la „respect și unitate”, afirmând că mulți francezi pot fi speriați și s-ar gândi că „asta mi se putea întâmpla și mie”.
Atacatorul plănuia „un masacru”
Ali Rabeh, primarul de stânga al orașului Trappes, a declarat că atacatorul a pornit cu mașina vineri dimineață „trăgând la întâmplare, cu intenția de a provoca un masacru”, în timp ce traversa orașul și localitatea vecină La Verrière. Primarul a calificat incidentul drept „obiectiv vorbind, un atac rasist, probabil islamofob”.
Rabeh, a cărui familie are rădăcini marocane, a spus: „Persoanele vizate ar fi putut la fel de bine să fie mama mea, frații mei sau cumnatele mele”.
„O fetiță de 12 ani se află între viață și moarte după ce a fost ținta unei rafale de focuri trase cu o armă automată în țara noastră. Probabil că singura ei vină a fost aceea de a avea pielea de altă culoare”, a adăugat el.
Rabeh a afirmat că toată lumea din Franța are responsabilitatea de a restabili „calmul și armonia”. El a făcut apel la o condamnare colectivă a retoricii care „îi înarmează ideologic pe cei capabili să comită astfel de acte”.
Suspectul în vârstă de 39 de ani, oprit de poliție în timp ce se afla în mașina sa, a fost identificat de procurorul francez însărcinat cu combaterea terorismului drept Kevin T.
Vineri, în jurul orei locale 10:30, acesta a traversat localitățile Trappes și La Verrière, din departamentul Yvelines. Pe parcursul a 15 minute, el a tras în mod repetat cu o armă automată – mai întâi într-o benzinărie, apoi într-un centru medical și într-un loc de joacă pentru copii.
Radioteleviziunea publică franceză a relatat că acesta a împușcat mortal un tânăr de culoare, apoi a vizat o femeie care purta un văl pe cap, după care a împușcat o fetiță de 12 ani.
Niciuna dintre cele cinci victime rănite nu se află în stare stabilă, a anunțat vineri seară procurorul de caz.