Sari direct la conținut

MAE: Documentele de la votul din strainatate sunt ambalate si in drum spre tara. Au ajuns deja de la 200 de sectii din 294

HotNews.ro

Documentele folosite in procesul de vot din strainatate sunt acum ambalate si in drum spre tara, a declarat vineri secretarul de stat in MAE, Eugen Tomac. Acesta a spus ca ele vor ajunge la Bucuresti in functie de fusul orar si de distanta de la care sunt trimise, insa deja documentele a 200 de sectii dintre cele 294 au ajuns la Bucuresti. In aceste conditii, acuzatia ca in strainatate consulii romani completeaza declaratii pe proprie raspundere este total nefondata, a subliniat Tomac.

„MAE constata cu regret ca este tinta unor acuzatii fara acoperire a activitatii sale si a unor tentative de dezinformare”, a spus secretarul de stat Eugen Tomac, care a coordonat alegerile din strainatate. „Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm, din nou, acuzatiile privind posibila implicare a sa intr-o presupusa actiune de fraudare a alegerilor din strainatate”.

Tomac a aratat ca MAE a cerut – in 8 decembrie la ora 24.00 – presedintilor sectiilor de vot sa trimita la Bucuresti, in decurs de 24 de ore, toate materialele electorale – procesele verbale privind rezultatele votarii, buletinele de vot nule, buletinele de vot contestate, intampinarile, contestatiile si materialele la care acestea se refera, tabelele utilizate in sectiile de votare, declaratiile pe propria raspundere – pentru a putea fi puse la dispozitia institutiilor abilitate (Biroul Electoral pentru Sectiile de Votare din Strainatate sau Tribunalul Bucuresti, si Autoritatea Electorala Permanenta).

„Aceasta decizie a fost luata in contextul in care:

* Au aparut acuzatii nefondate la adresa MAE, in ciuda transparentei institutiei.

* A avut loc o consultare cu reprezentantii Biroului Electoral pentru Sectiile de Votare din Strainatate care au fost de acord cu aceasta instructiune.

* Biroul Electoral pentru Sectiile de Votare din Strainatate a decis (in sedinta de la ora 20.00) sa asigure reprezentantilor partidelor copii de pe declaratiile pe propria raspundere”, a mai spus secretarul de stat.

In acest moment, „toti presedintii sectiilor de votare din strainatate s-au conformat instructiunii din data de 8 decembrie, de la ora 24.00, si au demarat procedurile pentru expedierea in tara a materialelor electorale„, a aratat Tomac. „Pana la ora acestei declaratii, au sosit in centrala MAE pachetele cu documente folosite in procesul de votare de aproximativ 200 sectii de votare, din totalul celor 294. Celelalte sunt pe drum, momentul ajungerii la destinatie depinzand de fusul orar si de distanta. (…) Toate documentele folosite in procesul de votare sunt ambalate si in drum spre tara. Deci acuzatia potrivit careia consulii romani ar completa acum declaratii pe propria raspundere este complet nefundamentata„, a completat el.

Eugen Tomac a aratat unde vor ajunge materialele folosite in procesul de votare:

„Conform art. 715 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 370/ 2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, procesele verbale privind rezultatele votarii, buletinele de vot nule, buletinele de vot contestate, intampinarile, contestatiile si materialele la care acestea se refera vor fi predate de catre birourile electorale ale sectiilor de votare din strainatate, prin intermediul M.A.E., Biroului Electoral pentru Sectiile de Votare din Strainatate, sau, in cazul in care acesta si-a incetat activitatea, Tribunalului Bucuresti. Potrivit aceluiasi articol, dosarele cuprinzand tabelele electorale utilizate in cadrul sectiilor de votare din strainatate si declaratiile pe propria raspundere prevazute de art. 195 alin (5) din actul normativ mentionat anterior, vor fi predate de catre birourile electorale ale sectiilor de votare din strainatate, prin intermediul M.A.E., Autoritatii Electorale Permanente”.

MAE raspunde de organizarea alegerilor din punct de vedere tehnic si logistic, ceea ce inseamna trimiterea buletinelor de vot si a materialele pentru ziua alegerilor, organizarea sectiilor de vot, asigurarea infrastructurii comunicationale si a presedintilor si membrilor sectiilor de vot, daca a fost nevoie.

„MAE nu este implicat in niciun fel in organizarea procesului electoral din interiorul unei sectii de votare. Modul in care s-a desfasurat votul a fost reglementat de Biroul Electoral pentru Sectiile de Votare din Strainatate, pe baza unor instructiuni date in scris. MAE nu a dat instructiuni in acest sens”, a spus Tomac. „In acest context, pentru a clarifica acuzatiile legate de modul de desfasurare a alegerilor din strainatate, MAE va recomanda sa va adresati Biroului Electoral pentru Sectiile de Votare din Strainatate si Autoritatii Electorale Permanente. Aceasta clarificare nu este de competenta MAE”, spune secretarul de stat in MAE.

Precizarile MAE apar in contextul in care purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu-Duvaz, a declarat, vineri, ca aducerea la BEC a declaratiilor pe proprie raspundere ale votantilor din strainatate ar putea elucida presupusa frauda din turul 2 al prezidentialelor, mentionand ca la consulate aceste acte sunt completate „si acum”.

La randul sau, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a spus si el ca decizia CCR de renumarare a voturilor nule este o prima victorie a „adevarului” si cain MAE se incearca, la acest moment, sa se completeze in fals multe declaratii pe proprie raspundere de la consulate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro