MAI: Amenzi de peste 10 milioane de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară
- Redactia Hotnews
Un număr de 45 de dosare penale privind zădărnicirea combaterii bolilor au fost întocmite în ultima săptămână şi au fost aplicate amenzi de peste 10 milioane de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), potrivit Agerpres.
„Au fost întocmite 50 de dosare penale, în care sunt cercetate 54 de persoane. Dintre acestea, 45 de dosare vizează art. 352 din Codul penal – zădărnicirea combaterii bolilor”, precizează MAI. De asemenea, au fost aplicate 66.821 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10,4 milioane lei. Din cele 10 milioane: 63.081 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienţei comunităţilor, în valoare de 8.876.347 de lei; 4.312 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, în valoare de 1.541.740 de lei; 68 de amenzi în valoare de 165.975 de lei pentru fapte de natură economică în context COVID-19; 52 de sancţiuni contravenţionale de 14.500 de lei pentru alte contravenţii în context COVID-19.
Angajaţii MAI, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale, au verificat, de pe 6 noiembrie până sâmbăta aceasta 57.947 de operatori economici, 3.275 de operatori transport persoane, 99.341 de locaţii ale obiectivelor de interes, precum restaurante şi terase tip autoservire şi 865.463 de persoane. La activităţi au participat, în medie zilnică, 6.669 de poliţişti, 4.303 de jandarmi, 166 de poliţişti de frontieră, 2.500 de cadre ISU, 3 cadre IGAv, un cadru IGI, 2.600 de poliţişti locali, 35 reprezentanţi ANSVSA, nouă inspectori ANPC, 25 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 24 de angajaţi ai Ministerului Muncii, nouă angajaţi ai Ministerului Transporturilor şi 18 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
La linia telefonică TEL VERDE au fost primite, în ultima săptămână, 278 de apeluri telefonice, dintre care 41 confirmate, care au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi 18 de judeţe, precum şi alte 137 de sesizări însoţite de imagini foto/video, dintre care opt confirmate, ce au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi 10 judeţe, fiind semnalate în special nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice.
Acţiunile pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor vor continua şi în perioada următoare.