Sari direct la conținut

Mai multe ONG-uri cer respingerea legii "defaimarii sociale", initiata de Dragnea: distruge ideea de protectie efectiva impotriva discriminarii

HotNews.ro
Livu Dragnea, Foto: Agerpres
Livu Dragnea, Foto: Agerpres

Proiectul de lege privind defaimarea sociala „distruge ideea de protectie efectiva impotriva discriminarii in Romania”, chiar daca Liviu Dragnea elimina din text criteriul defaimarii din cauza apartenentei politice. Reactia vine de la 8 ONG-uri, care cer Camerei Deputatilor sa respinga proiectul initiat de liderul PSD Liviu Dragnea „si adoptat cu o suprinzatoare rapiditate de Senat”. Aceasta este a doua solicitare de respingere a proiectului, dupa ce alte patru organizatii au cerut asta in cursul diminetii.

Amintim ca deputatul Liviu Dragnea, presedinte interimar al PSD si candidat pentru sefia plina a partidului, a depus la Senat in septembrie 2015 un proiect de lege care prevede amenzi intre 1.000 si 60.000 lei pentru Defaimare sociala. Astazi, 9 octombrie 2015, Liviu Dragnea a anuntat ca va elimina sintagmele „apartenenta politica” si „avere” din definitia „grupului social” si va diminua amenzile pana la niveluri simbolice (sursa si detalii).

„Aceste amendamente la proiect nu se adreseaza si nu remediaza in niciun fel problemele fundamentale puse de aceasta lege care distruge ideea de protectie efectiva impotriva discriminarii in Romania”, reactioneaza 8 ONG-uri la anuntul lui Dragnea.

Centrul de Resurse Juridice, Romani CRISS, Conventia Organizatiilor de Media, ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki, Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie si Societatea Academica din Romania sustin intr-un apel comun ca „initiativa legislativa a domnului Dragnea aprobata de Senat” arata „o lipsa cronica de intelegere a fenomenului discriminarii”.

Organizatiile solicita Camerei Deputatilor sa respinga proiectul de lege privind defaimarea sociala, „adoptat cu o suprinzatoare rapiditate de Senat”, chiar daca Dragnea a anuntat ca va elimina criteriul defaimarii din cauza apartenentei politice din lege, respectiv ca va diminua cuantumul amenzilor. „Presupunand ca asa se va intampla, aceste amendamente la proiect nu se adreseaza si nu remediaza in niciun fel problemele fundamentale puse de aceasta lege care distruge ideea de protectie efectiva impotriva discriminarii in Romania”, sustin cele 8 ONG-uri.

„Consideram acest proiect de lege un atac brutal la adresa ideii de nediscriminare in Romania, care instituie responsabilitatea colectiva, permite sanctionarea solicitarilor pentru autonomie ale comunitatilor minoritare, un proiect de lege ce dubleaza inrautatind prevederi din actuala legislatie antidiscriminare si incalca directivele europene in materia nediscriminarii. Acest proiect contine definitii vagi permitand abuzuri, inclusiv limitarea libertatii de exprimare. Este de asemenea un proiect care instituie in interiorul CNCD-ului un alt organism de sanctiune inadecvat pentru domeniul discriminarii, si care nu respecta standarde de independenta, transparenta si minime garantii procesuale”, avertizeaza organizatiile.

Cele 8 ONG-uri au realizat si o analiza a articolelor „cu probleme”

Organizatiile cer „retragerea imediata a proiectului” sau, in caz contrar, „respingerea acestuia de Camera Deputatilor”.

„Solicitam, de asemenea, partidelor politice, pentru a-si dovedi realul interes fata de domeniul nediscriminarii, sa-si sanctioneze primarii care evacueaza fortat romi si fara alternative decente de locuire, si orice alt membru care se exprima discriminatoriu sau se face vinovat de discriminare de orice fel”, se arata in comunicat.

O solicitare similara a venit tot astazi, 9 octombrie 2015, si de la Expert Forum, Freedom House Romania, Grupul pentru Dialog Social si Centrul Roman de Politici Europene. Intr-o scrisoare publicata in cursul diminetii, asociatiile avertizeaza ca „o asemenea lege poate fi folosita ca instrument de intimidare a vocilor incomode din presa si societate civila si poate duce la incalcari grave ale dreptului la libera exprimare”.

„Suntem impotriva acestei legi deoarece definitiile privind ‘grupul social’ si ‘defaimare sociala’ sunt vagi, imprevizibile si permit interpretari abuzive. Astfel, defaimarea sociala este definita ca ‘fapta sau afirmatia prin care o persoana este pusa in situatie de inferioritate pe temeiul apartenentei sale la un anumit grup social’. (…) Cuantumul amenzilor este suficient de mare incat sa duca la autocenzurarea vocilor critice. Consideram, de asemenea, inacceptabil ca o lege cu implicatii majore asupra libertatii de exprimare sa fie aprobata fara o dezbatere argumentata si o consultare publica reala”, sustin acestea.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro