Mai mulți soldați nord-coreeni care susțineau Rusia au fost uciși „cel mai probabil” pe frontul din Ucraina, anunță Seulul. Phenianul poate trimite și alți militari
„Chestiunea desfășurării de trupe regulate (nord-coreene în Ucraina) este foarte probabilă, în urma datorită acordurilor reciproce care seamănă cu o alianță militară între Rusia și Coreea de Nord”, a declarat ministrul Apărării din Coreea de Sud, Kim Yong-hyun, citat de AFP.
Mai mulți soldați nord-coreeni au fost cel mai probabil uciși în Ucraina după ce au fost trimiși acolo pentru a ajuta Rusia, a declarat marți noul ministru al apărării din Coreea de Sud.
Anunțul vine după ce presa ucraineană a afirmat la sfârșitul săptămânii trecute că șase ofițeri nord-coreeni au murit joi într-un atac cu rachete ucrainean în apropiere de Donețk, în estul Ucrainei ocupat de Rusia.
Ministrul sud-coreean al apărării, Kim Yong-hyun, a declarat marți, în cadrul unei audieri parlamentare, că acest lucru este „foarte probabil”.
„Considerăm că este foarte probabil să fi existat victime în rândul ofițerilor și soldaților nord-coreeni în Ucraina, având în vedere diverse circumstanțe”, a declarat ministrul.
Seulul se așteaptă de asemenea ca Phenianul să trimită mai mulți soldați pe frontul ucrainean pentru a-și sprijini aliatul rus.
„Chestiunea desfășurării de trupe regulate este foarte probabilă, în urma acordurilor reciproce care seamănă cu o alianță militară între Rusia și Coreea de Nord”, a declarat Kim Yong-hyun.
Experții susțin de mai multe luni că rachetele nord-coreene sunt desfășurate în Ucraina de către forțele ruse, în ciuda dezmințirilor Moscovei și Phenianului. Potrivit Seulului, Coreea de Nord a trimis mii de containere cu arme în Rusia.
Atât Ucraina, cât și Rusia au în rândurile lor luptători asiatici. Jurnaliștii AFP din India și Nepal au investigat campaniile de recrutare pentru armata rusă.
O alianță consolidată
Coreea de Nord și-a consolidat legăturile militare cu Moscova în ultimii ani. Președintele rus Vladimir Putin a efectuat o vizită rară la Phenian în iunie pentru a semna un acord de apărare reciprocă cu liderul Kim Jong Un.
Experții avertizează că recenta creștere a ritmului testării și producției de artilerie și rachete de croazieră în Coreea de Nord ar putea fi legată tocmai de livrările către Rusia.
„Pentru Coreea de Nord, care a furnizat Rusiei multe obuze și rachete, este esențial să învețe cum să folosească diferite arme și să dobândească o experiență reală de luptă”, a explicat Lim Eul-chul, profesor la Institutul de Studii din Extremul Orient din Seul, citat de AFP.
„Asta ar putea fi chiar un factor determinant în trimiterea soldaților nord-coreeni, pentru a le oferi o varietate de experiențe și instruire pe timp de război”, a adăugat el.
În conformitate cu sancțiunile ONU, Phenianului îi este interzis să efectueze orice teste militare care folosesc tehnologia balistică.
Cu toate acestea, Moscova și-a folosit dreptul de veto în martie la Consiliul de Securitate al ONU pentru a opri sistemul de monitorizare a sancțiunilor ONU care-l vizează pe aliatul său.
Ce au spus serviciile de informații militare ucrainene
Peste 20 de militari, inclusiv șase ofițeri din Coreea de Nord, au fost uciși într-un atac cu rachete într-o zonă ocupată de ruși, în apropiere de orașul Donețk, au declarat surse din serviciile de informații militare pentru Interfax-Ucraina, care a publicat această informație în weekend.
Potrivit sursei, alți trei soldați nord-coreeni au fost răniți. Grupul de ofițeri din armata lui Kim Jong Un era acolo pentru o întâlnire cu omologii lor ruși.
Potrivit relatărilor de pe rețelele sociale rusești, „ofițeri din Coreea de Nord veniseră pe front în cadrul unui schimb de experiență”.
O serie de canale Telegram rusești au scris că militarilor li s-a arătat cum se „pregătesc rușii pentru asalt și apărare” atunci când „un atac cu rachete a fost lansat asupra terenului de antrenament”.
Anterior, Direcția principală de informații a Ucrainei (GUR) raportase sosirea unui contingent limitat de personal militar din Coreea de Nord, inclusiv trupe de geniu, în teritoriile ucrainene ocupate.
Centrul de Rezistență Națională a anunțat, de asemenea, că Rusia intenționează să aducă cetățeni nord-coreeni în teritoriile temporar ocupate ale regiunilor Donețk și Lugansk pentru lucrări de construcție.