Sari direct la conținut

Maia Sandu, favorita prezidențialelor din Moldova, a votat: „Moldovenii trebuie să îşi determine soarta, nu alţii, nu banii murdari”

HotNews.ro
Maia Sandu, favorita prezidențialelor din Moldova, a votat: „Moldovenii trebuie să îşi determine soarta, nu alţii, nu banii murdari”
Maia Sandu. Foto: Profimedia

Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, a făcut duminică apel la alegătorii moldoveni să iasă în număr cât mai mare atât la scrutinul prezidenţial, cât şi la referendum.

Maia Sandu a mers să voteze singură, la o secţie de vot din Chişinău, în jurul orei 11.00. La ieșirea din secția de votare, Maia Sandu a îndemnat electoratul să ceară la secţiile de votare două buletine de vot.

„Vreau să fac un apel către cetăţenii Republicii Moldova. Dragi cetăţeni, ieşiţi la vot! În această duminică luăm două decizii importante pentru ţara noastră. Luaţi două buletine de vot. Votaţi la referendum şi alegeţi preşedintele Republicii Moldova pentru următorii patru ani. Votul nostru la referendum ne va determina soarta pentru multe decenii înainte”, a transmis Maia Sandu.

Aceasta a adresat și un mesaj direct către cetățenii din Diaspora.

„Știu că vă faceţi griji pentru oamenii dragi rămaşi acasă. Ieşiţi la vot, pentru ca cei dragi de acasă să poată trăi în pace în continuare. Eu am votat pentru că moldovenii trebuie să îşi determine soarta, nu alţii, nu banii murdari, nu minciunile, ci voinţa poporului. Eu am votat pentru ca Moldova să poată să se dezvolte în pace şi libertate, pentru ca Moldova să poată să îşi construiască viitorul pe care şi-l doreşte şi pe care şi-l construieşte. Ieşiţi la vot! Votul fiecăruia este important, nu este doar o ştampilă pe hârtie”, a mai spus Maia Sandu.

Cetățenii Republicii Moldova votează duminică în primul tur al alegerilor prezidențiale și într-un referendum privind aderarea la UE, într-un moment crucial pentru viitorul țării și într-un context tensionat, al conflictului dintre Rusia și Occident și al războiului din Ucraina. Maia Sandu este mare favorită pentru a intra în turul doi de scrutin, potrivit sondajelor, dar există semne de întrebare privind soarta referendumului, scriu Reuters și AFP.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro