„Mami, cumpără-mi Legami, Labubu, kendamă krom! Toți au!”- De ce ajung (și) părinții victime ale trendurilor din curtea școlii

La început, a fost un singur pix Legami – un fluturaș roz-pal cu antene în formă de inimioare. Nu i-am rezistat, recunosc: „Mami, trebuie să mi-l iei! Toți colegii au. TOȚI!”. Stăruința copilului meu era vecină cu disperarea. Nu mai vorbeam despre un banal pix aflat pe un raft în librărie. Nu era doar un moft. În ochii lui se citea nevoia de incluziune, ca și când acel obiect i-ar fi adus recunoașterea socială.

A doua zi, a venit acasă cu altă veste: „Știi că mai sunt zece modele? Și două ediții limitate? Au și un unicorn!”. M-am trezit în fața unei avalanșe de informații despre pixuri, radiere, penare și carioci Legami, de parcă eram într-o ședință de marketing. Nici nu apucasem să spun „nu”, că deja îi simțeam deznădejdea. „Numai despre asta se vorbește în pauză. Toată lumea își aduce pixurile la școală. Eu ce să le spun!?”.

„FOMO”, mi-am zis. Fear of missing out (FOMO) e teama de a nu rata ceva la modă sau ceva important din social media. „Nici n-a împlinit 8 ani!”. Cum să îți fie teamă „că ratezi ceva” la vârsta asta? Cum să rămâi pe dinafară doar pentru că nu ai pixuri „de colecție”? Cum am ajuns aici?!

Partea întunecată a marketingului

Un articol recent pe această temă vorbește despre lucrurile mici care vin cu emoții mari. Despre „partea întunecată” a haioaselor figurine din penarul copilului meu.

„Cei mici adoră pixurile Legami”, spune autorul materialului, „însă acest trend nu aduce doar bucurie, ci și presiune și o stare de conflict”. Gândiți-vă puțin la cerințele copiilor voștri. Dacă nu au cerut pixuri, au vrut musai kendame (neapărat un brand anume!), fidget spinners, păpuși Labubu, sau, dacă sunt mai mari, adidași Jordan (foarte-foarte scumpi!).

Citește continuarea AICI.