Maneliști contra manele. Despre gust, frică și un stadion care poate aparține tuturor

Arena Națională va găzdui Festobal, primul festival de trapanele și manele din România, potrivit descrierii oficiale. Anunțul a generat o isterie în mediul online. Căci, atunci când e vorba de manele, parcă totul se transformă brusc în urgență națională. Dar un festival, fie el și de manele, nu este o provocare, cum nu e nici o greșeală.

Arena Națională este, fără îndoială, unul dintre cele mai încărcate simbolic spații din România. Este locul emoțiilor colective, al mândriei sportive, al bucuriei în grup, al micilor cu bere, dar și al concertelor care au adunat zeci de mii de oameni. Este, prin excelență, un spațiu public. Și totuși, când un festival – Festobal – vrea să aducă pe această arenă manele și trapanele, cu toate avizele, organizare legală și soluții pentru calendarul sportiv, o parte a opiniei publice reacționează ca și cum ar fi vorba de o invazie.

Dar poate că nu e vorba de muzică, ci de reflexe adânci. Despre frici culturale. Despre cine are voie să fie vizibil și cine trebuie să rămână, cuminte, în fundal.

Cine strigă și de ce?

Printre vocile cele mai critice s-a aflat și MM Stoica – un personaj bine cunoscut în lumea fotbalului, care nu a ascuns niciodată afinitatea pentru atmosfera de vestiar cu tot ce presupune ea: glume, ritmuri de manele, dedicații. 

Tocmai de aceea pare cu atât mai ciudat că, astăzi, tocmai el ridică standardul gustului muzical național.

Și tot MM Stoica este cel care nu a spus niciodată nimic când pe Arena Națională au concertat Metallica, Red Hot Chili Peppers, Depeche Mode și alte trupe celebre sau când au fost anunțate festivaluri precum BBQ Arena (festival al grătarelor) sau Neversea Kapital (muzică electronică), ce urmează să aibă loc. 

Nici atunci stadionul nu a fost „murdărit”, nici echipele nu au fost „alungate”. Iar MM Stoica nu a avut nimic de spus.

Mai mult, nu a condamnat niciodată public scandările rasiste din galeria FCSB – deși acestea apar frecvent, mai ales în meciurile cu Rapid București. Insulte rasiale la adresa romilor fac parte dintr-un repertoriu rușinos, dar repetat. Iar tăcerea complice a conducerii e, din păcate, la fel de sonoră ca și scandările.

Când muzica cere loc în agora

Să spui că manelele „blochează Arena Națională” e ca și cum ai spune că fotbalul e în criză pentru că spectatorii mănâncă semințe. Titlurile alarmiste care circulă în ultimele zile – „Maneliști, nu fotbaliști”, „Arena, ocupată de trapanele” – nu sunt doar derapaje de presă. Ele exprimă o anxietate mai veche, una care ține de raportarea noastră rușinată la diversitatea culturală reală a României.

Pe scurt, ceea ce se întâmplă nu este despre Festobal, ci despre faptul că o parte din societatea românească nu suportă să-și vadă oglinda atunci când nu reflectă un ideal cultural „curat”, alb, urban și, relativ, educat.

Înțeleg că “Festobal” este un eveniment muzical, legal, organizat cu respectarea tuturor procedurilor administrative și asumându-și din start poziția sensibilă de a aduce manelele și trapanelele într-un spațiu simbolic precum Arena Națională. Iar reacția publică? În mare parte, isterică.

Această reacție nu este despre fotbal, stadion sau calendar sportiv. Este despre rasializare estetică. Despre cum o parte din opinia publică încă mai crede că există „muzică de oameni” și „muzică de… ceilalți”. Ceilalți fiind, evident, romi, săraci, periferici.

Maneaua deranjează nu doar pentru ce spune, ci mai ales pentru cine o ascultă.

Arena e națională, nu naționalistă

Arena Națională este un spațiu public, întreținut din bani publici, care aparține tuturor cetățenilor acestei țări, nu doar microbiștilor sau fanilor Coldplay. Dacă poate găzdui festivaluri techno, concerte rock sau târguri gastronomice, de ce nu ar putea găzdui și un festival de manele?

De fapt, ceea ce se contestă nu este doar muzica, ci accesul unui anumit tip de public într-un spațiu considerat „respectabil”.

Ipocrizia sonoră

Ipocrizia este și mai vizibilă când comparăm. Nimeni n-a spus nimic despre zgomot, trafic sau „blocați fotbalul” atunci când au fost anunțate Neversea Kapital sau BBQ Arena. Ba dimpotrivă, acelea erau dovezi de „capitală europeană”. Dar când e vorba de manele? Se transformă brusc în urgență națională.

Asta spune multe despre dublul standard aplicat în spațiul public din România. Unele evenimente sunt „cool”, „de festival”, „cu vibe bun”. Altele sunt „gălăgie”, „mizerie” și „decădere”. Cu o singură diferență: cine le ascultă. Nu de alta, dar nici eu, nici MM Stoica nu suntem consacrați pentru critică muzicală. Eu ascult cu precădere rock, merg la concerte rock, mă bucur de ceea ar trebui să se poată bucura oricine – un festival pe gustul propriu. 

Manelele sunt mainstream

Și, fie că ne plac sau nu manelele, datele furnizate de trandul YouTube România din iunie 2025, indică că acest gen de muzică domină consumul cultural online. 

Iată artiștii de trapanele și manele domină topurile:

• Johny Romano – „E mult, e greu!” (951.000 vizualizări)
• Jamarr – „Ochii ăștia verzi” (788.000)
• Tzancă Uraganu – „Damelo” (609.000)
• Nicolae Guță – „Eu cu cineva, tu cu altcineva” (320.000)

Aceste date sunt confirmate și de sondaje sociologice:

• Barometrul de Consum Cultural (INCFC, 2023) – 15% dintre români ascultă manele.
• INSCOP Research (2023) – 21,6% dintre români, în creștere față de 14,2% în 2013.
• Profil: bărbați între 36–50 ani, din rural sau orașe mici, cu educație cel mult gimnazială și venituri sub 2.500 lei.

Cultura nu se face doar cu bilet și cravată

Conform Eurostat, peste 78% dintre români nu participă la niciun eveniment cultural formal într-un an, fapt care ar trebui să ne alarmeze (pe noi, celor care le pasă de viitorul acestei țări). Ministerul Culturii, în opinia mea, ar trebui să mute cultura din bibliotecă, de pe piedestal și să o ducă acolo unde este necesar pentru a fi consumată. Altfel, e adevărat, muzica ascultată pe online, în boxe portabile, la petreceri, botezuri sau în trafic face parte integrantă din viața reală culturală a României.

Aceste practici nu sunt „alternative”. Sunt norma. Cultura e vie, informală, populară. Și nu trebuie să fie validată de elite, precum MM Stoica (sâc!) sau alții, ca să existe.

O invitație, nu o provocare

Un festival, fie el și de manele – precum Festobal –, nu este o provocare. Nu e un atac la adresa fotbalului sau a ceea ce unii numesc „cultură”, ci este o invitație la dialog, la normalizare, la recunoaștere a unor români care se încăpățânează să ascute manele oricât le-a spus elita că nu e bine! 

Astfel, Festobal nu e o greșeală, ci un pas înainte, spre doborârea clivajului între “ei” și “noi” – noi, evident, fiind de partea cea bună, întodeauna. Poate primul festival de manele care cere, simbolic, un loc în cetate, nu ca o excepție, ci ca un drept, contribuie mai mult la reconcilierea post-electorală mai mult decât declarațiile sterile ale unor politicieni. 

Și da, poate că unora nu le place. Dar asta nu-i un motiv să-l interzicem. E, cel mult, un motiv în plus să ne întrebăm: cine are voie să fie vizibil în România? Cine are dreptul la sunet, la scenă, la spațiu public?

Arena Națională este mare. Și poate fi, la fel ca România, pentru toți.