Manifestari de solidaritate cu Raed Arafat in Brasov, Timisoara, Sibiu si Bacau
Manifestatii de solidaritate cu Raed Arafat au avut loc, vineri seara, si in Timisoara, Brasov, Sibiu si Bacau. In Brasov, peste 500 de persoane s-au adunat in Piata Sfatului, in jurul orei 19.00, intr-un miting neautorizat. In Timisoara, aproximativ 200 de persoane participa la proteste, in Piata Victoriei, potrivit Mediafax.
Brasov: Aproximativ 500 de persoane protesteaza in Piata Sfatului
Vineri, in jurul orei 19:00, peste 500 de persoane s-au adunat in Piata Sfatului, din Brasov, pentru a-l sustine pe Raed Arafat. Protestul nu este autorizat, iar manifestantii s-au imbrancit cu jandarmii si au pornit in coloana spre sediul prefecturii.
Oamenii scandeaza lozinci impotriva presedintelui Traian Basescu si impotriva guvernului, transmite Mediafax, si au pancarte cu mesajele: „Viata are prioritate, inaintea intereselor politice si a banilor”, „Il vrem pe Arafat”, „Arafat ministru”. La fel ca in Bucuresti, protestatarii au cantat „Desteapta-te, romane!” si poarta steaguri tricolore gaurite in mijloc.
Timisoara: Aproximativ 200 de persoane s-au adunat sa il sustina pe Arafat
In Timisoara, aproximativ 200 de persoane s-au adunat in Piata Victoriei la un miting pentru sustinerea lui Raed Arafat. Manifestarea nu este autorizata si a fost anuntata, la fel ca in Bucuresti si in Brasov, prin intermediul retelelor de socializare. Mitingul a inceput in jurul orei 18:30, iar persoanele prezente scandeaza: „Basescu nu uita, va veni si vremea ta”, „Jos Basescu”, „Tineri, veniti cu noi”, „Azi in Timisoara, maine in toata tara”.
Manifestari de sustinere a lui Raed Arafat au avut loc in cursul zilei de vineri, 13 ianuarie, si in Sibiu si Bacau, conform Agerpres. Zeci de oameni, majoritatea tineri, s-au adunat pentru a-si exprima solidaritatea cu fostul subsecretar de stat.
Amintim ca, la Bucuresti, aproape 2.000 de persoane protesteaza in fata Palatului Cotroceni, cerand demisia lui Traian Basescu. Mitingul a inceput in jurul orei 18:00 in Piata Universitatii, fara autorizatie, iar la 19:30 oamenii au plecat spre Palatul Cotroceni. Se scandeaza „Jos Basescu”, „Demisia” si „Iesi afara, javra ordinara!”
Primele manifestatii de sustinere a lui Raed Arafat au avut loc joi, 12 ianuarie, in Targu Mures. In jur de 1.500 de oameni au iesit in strada, la un miting care a tinut aproximativ trei ore. Persoanele care s-au adunat, joi, in jurul orei 18.00, in centrul municipiului Targu Mures, pentru a il sustine pe Raed Arafat, au pornit ulterior intr-un mars pe strazile orasului, indreptandu-se spre sediul SMURD.
