Sari direct la conținut

Marcel Ciolacu: „Este exclus ca TVA să se mărească”. Răspuns dat președintelui Iohannis

HotNews.ro
Klaus Iohannis si Marcel Ciolacu, Foto: Administratia Prezidentiala
Klaus Iohannis si Marcel Ciolacu, Foto: Administratia Prezidentiala

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat vineri, despre afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis, că după alegeri va fi nevoie de măsuri privind creşterea colectării, că este exclus ca TVA să se mărească, informează News.ro.

„Dacă domnul preşedinte Iohannis ajunge prim-ministru, sunt ferm convins că are un plan”, a mai spus Ciolacu, adăugând că reprezentarea PSD din Parlament va fi suficient de mare ca să nu se întâmple acest lucru.

„Când am preluat funcţia de premier, toţi analiştii şi experţii, inclusiv Comisia, mi-au cerut să măresc TVA, lucru care era foarte uşor de implementat dar un lucru foarte incorect, pentru că în acel moment puneai o taxă neţinând cont de cât anume câştigi, o taxă egală pentru toată lumea, şi pentru cei care câştigă foarte puţin care mai ales pentru cei care câştigă foarte mult. Era total incorect”, a spus Ciolacu.

Majorarea TVA, o măsură „incorectă”

El a precizat că atunci când a luat mandatul de premier, valoarea inflaţiei era de două cifre. „Am ajuns luna aceasta la o inflaţie de 4,9%, decizia mea. Cu mai multă muncă, cu mai mult scandal, cu ministrul Finanţelor, coordonarea cheltuielilor. Adică, volumul de muncă a fost însutit faţă de o decizie simplă de a mări TVA”, a adăugat preşedintele PSD.

„Este exclus ca TVA să se mărească, este total încorect, într-o societate dezvoltată, să pui povara, să fie plată şi egală pentru toată lumea. Nicio societate dezvoltată din lume nu ia astfel de măsuri, ca cei bogaţi să aibă aceeaşi povară cu cei săraci. Nu există o astfel de abordare.

Dacă domnul preşedinte Iohannis ajunge prim-ministru, sunt ferm convins că are un plan al dânsului. Ţinând cont că este un om de dreapta, poate dânsul măreşte TVA-ul. Dar, cred că reprezentarea PSD din Parlament va fi suficient de mare ca să nu se întâmple acest lucru”, a precizat Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Washington, că nu ne aşteaptă nicio criză economică, nu ne aşteaptă creşteri fantastice de taxe, dar nici nu cred că putem să ne aşteptăm la austeritate guvernamentală în an electoral. El a mai spus că după alegeri, guvernul care se va constitui va trebui să ia măsuri pentru a creşte colectarea.

INTERVIURILE HotNews.ro