Marele razboi al generalului Oprea

O vorba zice ca acolo unde se termina logica incepe armata. Poate n-o fi chiar asa, dar cu siguranta acolo unde se termina logica incepe Gabriel Oprea. Cel desemnat premier interimar al Romaniei se lauda cu multe calitati ascunse si arata cateva defecte. Punctul sau slab este, de departe, vorbirea. Urmariti interviul acordat marti seara la Realitatea TV. Vorbirea inseamna pentru Oprea un chin nesfarsit de a inghesui cu forta generalului de intendenta cateva cuvinte intr-o propozitie. Indiferent de intrebare, Oprea raspunde printr-un numar limitat de sunete.

Cuvintele, sunetele si lozincile preferate din arsenalul lingvistic cu care generalul isi bombardeaza interlocutorul sunt: interesul national, UNPR, ne respectam cuvantul dat, suntem oameni seriosi, respect, Romania, armata, militari, disciplina, securitate nationala, geostrategie, partenerii nostri externi, camaraderie si cam atat. Cam asta a spus, in esenta, si marti seara.

Raspunsurile vin, in general, sub forma unor enunturi simple, limitandu-se la subiect si predicat. Nu nimereste tot timpul acordul, ultima problema. Dificultatile majore apar cand introduce subordonate. Cand complica propozitiile si trebuie sa le imbine cumva intre ele face eforturi uriase de a termina fraza. Iata un raspuns la o intrebare despre pensiile speciale votate de parlamentari: „Romanii nu au incredere in parlament si normal ca sunt suspiciosi cand apar alte drepturi unor oameni in care nu au incredere”.

Nu stim ce fapte de vitejie a comis cu adevarat in teatrele de operatiuni, insa generalul macelareste limba romana fara mila de cate ori deschide gura. Adevaratul sau razboi de eliberare se duce cu gramatica. Ea il tine prizonierul unor reguli complicate impiedicandu-l sa se exprime asa cum, poate, si-ar dori. N-o fi retorica arma preferata a militarilor, insa Oprea se lauda ca intrat printre primii la drept. Or, in aceasta disciplina, stiinta de a vorbi corect si coerent nu e chiar facultativa.

Oprea mai duce o lupta interioara dificila atunci cand vorbeste. Se citeste pe fata lui, la fiecare aparitie publica, un conflict vizibil intre nevoia de a-si privi in ochi interlocutorul si convingerea ca e mai bine sa spui o groaza de tampenii cu ochii inchisi. In rarele momente cand nu citeste discursuri, fata lui Gabriel Oprea se transforma intr-un spectacol unic. De pilda, cand spune ca este un om care se tine de cuvant, pentru a sublinia seriozitatea care il caracterizeaza, trage colturile gurii in jos pana la cota de avarie, riscand mereu o dislocare de mandibula.

In astfel de momente inaltatoare cade intr-un fel de transa cazona. Cel mult militarii o pot intelege. Nu pare intodeauna constient de sensul cuvintelor utilizate, ca intelege de pilda ce vrea sa spuna cand se defineste un „nationalist pozitiv, constructiv, de tip european”. Intr-o logica politica relativ simpla, nationalistii nu prea pot fi europeni, nici viceversa.

Posibilitatile lui Gabriel Oprea par insa nelimitate. Scara lui de valori permite orice. De pilda, sa faca parte din mai toate guvernele de la Nastase incoace, sa tina concomitent si cu Ponta si cu Iohannis, totul in numele interesului national, desigur. Mai rau, sa ajunga premier interimar visand, de data asta cu ochii deschisi, ca intr-o buna zi va fi uns mare lider peste un imens partid subordonat interesului national.

Am ajunge, totusi, de rasul lumii.

PS: La cererea publicului vigilent, adaug aici inca o capodopera de exprimare, tot din emisiunea de aseara. Pacat sa se piarda. Oprea despre Ponta: „Il astept din zi in zi sa se intoarca, acum are o culpa medicala, a fost explicata foarte clar, chiar stiintific, oricui i se poate intampla acest lucru, il astept (…) Va fi public cand se va intoarce in Bucuresti”.