Sari direct la conținut

Maria Zaharova îl acuză pe Biden de fake news

HotNews.ro
Maria Zaharova, Foto: Sputnik / Profimedia Images
Maria Zaharova, Foto: Sputnik / Profimedia Images

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, califică drept „indecent” discursul susținut la ONU de către președintele american Joe Biden și l-a acuzat pe acesta că l-a citat greșit pe Vladimir Putin atunci când s-a referit la folosirea armelor nucleare, conform agenției de presă ruse Ria, citate de The Guardian.

  • „Cât despre discursul președintelui Statelor Unite, consider că este absolut indecent modul în care a început.
  • Indecent nu pentru că nu au ce face sau nu au dreptul să atingă alte țări. Cert este că ar fi început să-l citeze pe președintele Rusiei. Noi, așa cum facem întotdeauna, am început să verificăm cuvintele lui Biden. Biden le-a spus cu siguranță, dar președintele Rusiei nu a spus asta”, a declarat Zaharova, conform Ria.

Ea a catalogat ca fiind „absolut propagandă” și „contrar celor spuse de fapt” modul în care Biden și presa americană au redat declarațiile susținute de Vladimir Putin în discursul de miercuri către națiune.

Iată cum și-a deschis Joe Biden discursul la ONU:

  • „Să vorbim clar. Un membru permanent al consiliului de securitate al Națiunilor Unite și-a invadat vecinul, a încercat să șteargă de pe hartă un stat suveran.
  • Rusia a încălcat fără rușine principiile de bază ale Cartei Națiunilor Unite – mult mai important decât interzicerea clară a țărilor să ia teritoriul vecinului lor cu forța.
  • Din nou, chiar astăzi, președintele Putin a făcut amenințări nucleare deschise împotriva Europei și o nesocotire nesăbuită față de responsabilitățile unui regim de neproliferare”.

Mai târziu, în discursul său, Biden a mai spus:

  • „Rusia a evitat idealurile de neproliferare îmbrățișate de orice altă națiune la cea de-a zecea conferință de revizuire a NPT. Și din nou, astăzi, așa cum am spus, ei fac amenințări nucleare iresponsabile că vor folosi arme nucleare”.

Iată pasajul, în traducere, din discursul lui Vladimir Putin de miercuri în care a menționat șantajul nuclear și armele nucleare:

  • „A fost lansat și șantajul nuclear. Vorbim nu numai despre bombardarea centralei nucleare Zaporojie, care este încurajată de vest, care amenință cu o catastrofă nucleară, ci și despre declarațiile unor reprezentanți de rang înalt ai statelor NATO despre posibilitatea și admisibilitatea folosirii armelor de distrugere în masă împotriva Rusiei – arme nucleare.
  • Pentru cei care își permit să facă astfel de afirmații despre Rusia, aș vrea să reamintesc că țara noastră are și diverse mijloace de distrugere, iar pentru unele componente mai moderne decât cele ale țărilor NATO.
  • Și dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, cu siguranță vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru a proteja Rusia și poporul nostru. Aceasta nu este o cacealma. Iar cei care încearcă să ne șantajeze cu arme nucleare ar trebui să știe că se poate întoarce împotriva lor”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro