Sari direct la conținut

Marian Gaşpar, unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Timişoara, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru mită

HotNews.ro
Ofițeri DGA , Foto: AGERPRES
Ofițeri DGA , Foto: AGERPRES

Fostul şef al Secţiei Chirurgie cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare (IBC) Timişoara, Marian Gaşpar, a fost condamnat de Tribunalul Timiş la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Sentinţa pronunțată nu este definitivă, transmite Agerpres.

„Condamnă pe inculpatul Gaşpar Marinică la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. (…). Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic chirurg în cadrul unităţilor sanitare de stat de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Timiş, pe o perioadă de 1 an”, se arată în decizia instanței.

Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de 10 zile.

În plus, medicului i-a mai fost confiscată suma de peste 250.000 de euro, bani pe care i-a avut în conturi, dar pe care nu i-a putut justifica.

„Admite solicitarea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse în ceea ce priveşte suma de 257.935 euro, echivalent în lei la data confiscării, de la inculpatul Gaşpar Marinică”, se mai arată în decizia instanței.

Luase mită de 6 ori într-o singură săptămână

Marian Gaşpar este unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi cardiologi din Timişoara, iar în 2003 fusese numit şef de secţie la Institutul de Boli Cardiovasculare.

Marian Gaşpar a fost prins în flagrant, în toamna lui 2022, în timp ce primea 1.000 de euro de la un pacient în cabinetul său de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

După perchezițiile desfășurate de polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție la biroul său, Marian Gașpar a fost dus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, acuzat de luare de mită în formă continuată. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv, notează Tion.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 19 – 26 septembrie 2022, chirurgul a luat mită de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani cuprinse între 100 de euro şi 2.000 de euro.

Medicul a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2024.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro