Marile lanțuri fast-food din România încurajate să îmbunătățească condițiile de viață ale puilor crescuți pentru carne

Humane World for Animals (denumită anterior Humane Society International) lansează The Pecking Order, ediția 2024, un raport care evaluează politicile și practicile privind bunăstarea puilor crescuți pentru carne ale celor mai mari 12 branduri de fast-food din România. Concluziile arată că industria fast-food din România trebuie să accelereze măsurile pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale acestor păsări, pe fondul interesului crescut al consumatorilor pentru o producție alimentară etică.
Analiza raportului se bazează pe criteriile științifice din Angajamentul European pentru Pui (ECC) care vizează reducerea celor mai grave probleme de bunăstare: supraaglomerarea, mediul inadecvat, creșterea accelerată și sacrificarea în condiții inumane.

Companiile au fost evaluate pe baza politicilor declarate și a practicilor lor de achiziții. PAUL, IKEA și Pizza Hut conduc clasamentul, având politici de bunăstare aliniate la standardele ECC. Totuși, aceste companii trebuie să îmbunătățească transparența în raportarea progresului.
Urmează Subway și KFC, companii ale căror politici fie nu menționează termene clare, fie nu adresează probleme esențiale de bunăstare. 5toGo, Burger King, Domino’s, McDonald’s, Salad Box, Spartan și Starbucks nu au publicat niciun angajament de respectare a standardelor ECC, fapt ce poate sugera lipsa unor măsuri concrete pentru creșterea bunăstării puilor crescuți pentru carne.
Anual, in UE sunt sacrificați peste 6,4 miliarde de pui, dintre care 300,8 milioane în România. Creșterea intensivă continuă să cauzeze probleme grave de bunăstare acestor păsări. Pentru producția de carne sunt selectate rase de păsări care iau rapid în greutate, ceea ce duce la probleme ale membrelor și dificultăți de mișcare ale puilor. Angajamentul European pentru Pui promovează utilizarea raselor cu creștere mai lentă, care au o mobilitate mai bună, o imunitate crescută și necesită mai puțin tratament cu antibiotice. Asigurarea unui spațiu mai mare pentru fiecare pasăre, prin reducerea densității la sol, contribuie la creșterea nivelului de bunăstare, reducând utilizarea antibioticelor și combaterea bacteriilor rezistente la antibiotic.

Consumatorii români sunt tot mai atenți la bunăstarea animalelor, iar vânzările cu amănuntul de pui crescuți în aer liber și de pui bio au crescut cu 13.9% între 2018-2022. De asemenea, 69% dintre români susțin îmbunătățirea condițiilor animalelor de fermă, conform studiilor din raport.
Raportul Pecking Order îndeamnă lanțurile de fast-food să adopte standardele ECC și să își asume un plan de atingere a obiectivelor. De asemenea, raportul subliniază necesitatea unei colaborări mai strânse între industria fast-food și producătorii de carne de pui pentru a implementa tranziția către practici mai responsabile. Organizația Humane World for Animals își reafirmă deschiderea de a colabora cu toate companiile care doresc să îmbunătățească condițiile de viață ale animalelor, contribuind astfel la dezvoltarea unui sistem alimentar etic și sustenabil.
Articol susținut de Humane World for Animals