Sari direct la conținut

Marine Le Pen spune că nu-i va pune bețe în roate noului premier / Majoritatea francezilor sunt mulțumiți de varianta Michel Barnier

HotNews.ro
Marine Le Pen, Foto: VALENTINE CHAPUIS / AFP / Profimedia
Marine Le Pen, Foto: VALENTINE CHAPUIS / AFP / Profimedia

Într-un interviu acordat duminică cotidianului francez La Tribune, Marine Le Pen, şefa de facto a extremei drepte franceze, a indicat cel mai clar că intenţionează să colaboreze cu noul prim-ministru al ţării, Michel Barnier, care provine din rândul partidului de centru-dreapta LR, relatează Politico, preluat de News.ro.

„Nu dorim să provocăm obstrucţii”, a declarat Le Pen despre alegerea făcută de preşedintele francez Emmanuel Macron pentru a-i succeda în funcţie fostului premier, Gabriel Attal, în urma alegerilor din această vară.

Michel Barnier are o lungă carieră politică, inclusiv ca ministru şi comisar european, dar s-a făcut remarcat ca negociator-şef al Uniunii Europene pentru Brexit.

Poziţia sa cu privire la imigraţie s-ar putea dovedi esenţială în asigurarea unui sprijin cel puţin tacit din partea extremei drepte în parlament. Barnier face parte din partidul de dreapta Republicanii şi a propus în trecut „stoparea imigraţiei non-europene timp de trei până la cinci ani”, o poziţie apropiată de cea a lui Le Pen.

„Este de netăgăduit că Michel Barnier pare să aibă aceeaşi poziţie ca şi noi cu privire la migraţie”, a declarat Le Pen pentru cotidianul francez.

Sprijinul implicit al liderului de extremă dreapta – sau cel puţin faptul că nu-l respinge – contează, din cauza aritmeticii electorale din noul parlament francez, care este împărţit în mare parte între stânga, dreapta şi centru. Premierul ales de Macron trebuie să fie capabil să supravieţuiască unui vot de neîncredere.

Grupul de stânga, Noul Front Popular, a respins deja numirea lui Barnier, cel mai mare partid din alianţă, LFI, mişcare de extremă stânga a lui Jean-Luc Mélenchon, lansând acuzaţia că „alegerile au fost furate”.

După primul tur al alegerilor legislative anticipate, extrema dreaptă părea marea câştigătoare şi se pregătea să dea noul prim-ministru al ţării, însă în turul al doilea frontul comun făcut de celelalte partide pentru a bara drumul Rassemblement National (RN) a funcţionat, iar formaţiunea lui Marine Le Pen s-a văzut pe locul al doilea. Acum, Marine Le Pen îşi face strategia pentru a reuşi să câştige în cele din urmă alegerile prezidenţiale din 2027, o funcţie pe care o vizează, deocamdată fără succes de mai bine de un deceniu.

Sondaj: Majoritatea francezilor sunt mulțumiți de varianta Michel Barnier

Majoritatea francezilor sunt mulţumiţi de numirea lui Michel Barnier în funcţia de prim-ministru al Franţei, dar nu se aşteaptă ca acesta să reziste mult timp în această funcţie, potrivit unui sondaj Ifop pentru Journal du Dimanche. Potrivit sondajului, 52% dintre cei chestionaţi s-au declarat mulţumiţi de numirea fostului comisar european în fruntea guvernului, după aproape două luni de aşteptare în urma alegerilor legislative anticipate. Acest rezultat este similar cu cel al predecesorului său Gabriel Attal la preluarea mandatului (53%) şi mai mare decât cel al lui Elisabeth Borne (47%), scrie Le Figaro.

Noul prim-ministru este văzut în primul rând ca fiind competent (62% dintre cei intervievaţi), deschis la dialog (61%) şi plăcut (60%). În ceea ce priveşte aceste trăsături de imagine, el obţine cel mai bun scor în rândul susţinătorilor taberei macroniste sau LR (partidul din care provine).

Cu toate acestea, într-o Adunare mai fragmentată ca niciodată, 74% dintre cei intervievaţi cred că va fi răsturnat rapid de o moţiune de cenzură.

Duminică, în fieful său electoral, Marine Le Pen a declarat presei că „nu ar fi foarte rezonabil” să se procedeze la o moţiune de cenzură după discursul de politică generală al lui Michel Barnier. „Cred că va corespunde cu siguranţă speranţelor noastre cu privire la o serie de aspecte importante”, a spus Le Pen. Dar noul guvern va fi „judecat pe baza acţiunilor sale”, s-a grăbit ea să adauge.

Descriindu-l pe Michel Barnier drept un „om respectat”, ea a declarat că nu poate uita că acesta „şi-a petrecut întreaga carieră într-o familie politică care nu a făcut altceva decât să dezamăgească poporul francez în legătură cu promisiunile făcute de-a lungul deceniilor”.

INTERVIURILE HotNews.ro