Sari direct la conținut

Marirea si decaderea poporului la Antena 3. Un dialog cu liderii USL despre referendum

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

S-au dus si vremurile cand parerea poporului conta. Astazi USL stie ce e mai bine pentru popor si ce nu. Daca Traian Basescu intreaba poporul ceva, raspunsul nu conteaza. A fost o eroare. Daca insista, tot degeaba. Stim noi, Parlamentul, USL-ul, Ponta, Antonescu, Voiculescu, ce-i trebuie poporului. Si apoi, ce-i aia referendum? Te consult, te intreb ce parere ai. Daca nu esti de acord cu mine imi pare rau ca te-am deranjat. Asta e un referendum. Nu poti conduce o tara dupa ureche. Unde mai pui ca poporul isi mai schimba opiniile. Azi zice una, maine alta. Prin urmare decidem noi, Parlament, daca poporul are sau nu dreptul la pareri intr-un caz sau altul.

Pana la urma, nu-i logic? De ce sa deranjam poporul cand avem un Parlament, care-i reprezentantul poporului? Intrebi direct Parlamentul si, indirect, raspunde poporul. Tot la el ajungi, dar pe scurtatura. E si mai ieftin.

Daca poporul le intoarce in toamna spatele si refuza sa voteze Constitutia lui Antonescu, am gasit solutia. Sa decida in mod democratic o minoritate, adica ai nostri. Astazi liderii USL spun ca sunt bune referendumurile, dar nu intotdeauna. De exemplu, in Germania l-au adus pe Hitler la putere. Deci poporul o mai da si in bara, de aia zicem: a ne slabi putin cu atatea referendumuri.

Sigur, poporul era suveran anul trecut. Cat i-am mai injurat pe europeni ca ignora sfanta vointa populara, cele 7 milioane de voturi impotriva lui Basescu. Dar exista, cum spuneam, popor si popor. Bun au rau, inspirat sau neinspirat, care voteaza bine sau prost.

Poporul care a votat pentru parlament unicameral si 300 de parlamentari este rau, neinspriat si prost. N-a inteles nimic din democratie. E partea stricata a natiei, poporul de tampiti. Din cauza asta e bine ca, de acum incolo, sa decida Parlamentul ce poate fi intrebat poporul si ce nu, sa nu mai producem pareri tampite, cum ar fi reducerea numarului de parlamentari la 300. Si asa nu le aplica nimeni.

Interesant motivul pentru care poporului i se intoarce incetisor spatele: tocmai pentru a fi respectata vointa poporului si promisiunile facute anul trecut.

Urmariti mai jos un dialog intre Mihai Gadea si liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin, desfasuratmiercuri, 19 iunie, la emisiunea Sinteza Zilei difuzata de Antena3:

Mihai Gadea: Referendumulul domnului Traian Basescu, cum ramane cu el, se va face sau nu se va face repetitia aceluias referendu?

Crin Antonescu: Sigur ca se va face, pentru ca nu putem impiedica in baza actualei Constitutii acest lucru.

Mihai Gadea: Daca vrea sa-l faca, sigur se va face.

Crin Antonescu:Constitutia ii da dreptul.

Daniel Constantin: Cu toate ca nu cred ca exista o justificare. (…) Este un referendum care nu-si are justificarea. Ceea ce s-a adaugat ca noutate in Constitutie au fost elemente de finete, extrem de importante. S-a facut referire aici la Biserica Ortodoxa, la educatie, la Casa Regala. Sunt lucruri pe care le asteptau toti oamenii, pana la urma era o datorie a noastra de a cuprinde aceste lucruri in Constitutie. Noi am insistat foarte mult cu totii, am discutat in USL, vis a vis de Casa Regala. Ne amintim cu totii declaratia de independenta din 10 mai.

Mihai Gadea: Si-n ce fel apare Casa Regala in Constitutie?

Daniel Constantin: Apare daca nu ma insel la articolul 1 alaturi de BOR, de celelalte culte, de minoritati, enuntandu-se, si nimic mai mult, rolul pe care Casa Regala l-a avut in in constituirea statului unitar moder roman. (…)Este, daca vreti, o recunoastere a istoriei pe care au trait-o inaintasii nostri.

Mihai Gadea: Vreau sa revin la intrebarea cu referendumul. Pentru ca aici lucrurile sunt neclare. Daca Traian Basescu face acest referendum, referendumul va schimba proiectul de Constitutie cu care se va merge in fata poporului pentru a fi validat sau nu? Deci, vine si face referendum si spune: Parlament unicameral, 300 de alesi, punct. Lucrurile in Constitutie nu sunt in acest moment deloc asa cum le vrea Traian Basescu la acest referendum. Si sigur ca jocul pe care-l face din punct de vedere politic este tocmai pentru a pune o talpa acestui proiect. Dumneavoastra, cei care v-ati ocupat de acest proiect si sunteti legat de revizuirea Constitutiei si de fapt de noul proiect al Constitutiei ca-i mai mult decat o revizuire, ce se intampla in conditiile acestea?

Crin Antonescu: Referendumul propus de domnul Basescu este o prerogativa constitutionala pe care noi nu avem nici un fel intentia sa i-o blocam, ar insemna sa incalcam Constitutia. A consultat Parlamentul, consultarea Parlamentului este in legatura cu oportunitatea referendumului si noi am considerat, si o spunem si acuma, si nu e nici un fel de divergenta in aceasta privinta, ca acest referendum este inoportun. In primul rand ca el reia o tema asupra careia s-a mai facut un referendum. In al doilea rand, ca se suprapune cu un proces de revizuire a Constitutiei care vine din Parlament. Si, dati-mi voie sa spun, ca si in lumina vechii Constitutii si, fara indoiala, in lumina viitoarei Constitutii si a oricarei Constitutii din lumea asta democratica, Parlamentul este la fel de reprezentativ in materie de legiferare sau de constitutionalitate ca presedintele chiar si intr-o republica prezidentiala, daramite in Romania. Nu-l putem împiedica să o facă, proiectul nostru merge mai departe. Am si spus astazi care-i calendarul: in 4-5 iuilie avem consultari cu reprezentantii Comisiei de la Venetia, careia i-am trimis deja acest proiect. Avem o perioada de vacanta parlamentara , perioada de vara, in care dezbaterea publica , de data asta pe proiectul concret, nu pe ipoteze, se poate desfasura. La toamna, intram in Parlament cu el si finalmente el se incheie printr-un referendum. Dacă şi când vrea să-şi facă şi domnul Traian Băsescu un referendum, care nu e destinat decât să încerce a face capital politic pentru o formaţiune politică pe care o va organiza, indiferent cum se va chema, a recunoscut-o, asta este treaba domniei sale şi nu ne abate pe noi de la proiectul pe care îl avem cu nimic, după cum s-a şi văzut.

Victor Ponta: Ştiţi de ce Germania nu organizează niciodată referendumuri?

Mihai Gadea: Pentru ca s-au organizat niste referendumuri si a iesit rau.

Victor Ponta: Pentru că puterea nazistă s-a instaurat prin referendumuri. Sunt bune referendumurile, este foarte bine şi eu cred că trebuie să avem în continuare referendumuri, dar toate Constituţiile europene spun foarte clar că referendumurile consultă populaţia. Stiti foarte bine, dacă mâine am face un referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea, în mod sigur ar fi un referendum adoptat.

Crin Antonescu: Sau reducerea impozitelor la 5%.

Victor Ponta: Sau eliminarea totala a impozitelor, ma rog. Ideea este urmatoarea, nu stiu ce va face presedintele, cand va face, cum va face, e deja problema domniei sale. Eu cred ca obligatia noastra, cei trei de aici si, sigur, colegii nostri, este de a informa cat mai bine. Pana la sfarsitul lui octombrie mai sunt patru luni de zile, da, pentru a informa cat mai bine oamenii. Ce am promis in campanie si cand eram in opozitie, cum am transpus in Constitutie exact ce spuneam atunci: ca n-o sa mai dam toata puterea unui singur om, ca o sa respectam votul popular, ca o sa facem regiuni, ca o sa facem parlamentarii egali cu oamenii, ca o sa facem Parlament mai mic samd, si sa-i convingem pe oameni ca, de fapt, asta nu mai e o batalie politica cu domnul Basescu. Este, daca vreti, viitorul nostru. Cum vrem sa ne organizam in anii care urmeaza. Asta cred ca-i obligatia noastra. Sigur, eu ca prim-ministru am si obligatia sa organizez, logistic vorbind, referendumul de la sfarsitul lunii octombrie si pot sa va spun ca eu sunt optimist ca va trece. La fel si legea privind cvorumul de 30% dar minim 25%, doar ca absenteismul nu mai valoreaza, adica cel care lipseste nu are un vot egal cu cel care vine si voteaza, este o lege extrem de europeana, agreata de comisia de la Venetia, de toate statele europene, iar strigatele astea, nu mai stiu, vreun pedelist, dom’ne, daca sunt mai multi de partea ta, a PDL-ului, adu-i la vot, la referendum, si voteaza nu si castiga ei, e simplu. Nu poti sa spui ca cel care intr-o zi e plecat cine stie unde, in Australia, inseamna ca a votat contra lui Antonescu si a Constitutiei lui Antonescu. Nu, nu a venit omul la vot sau e intr-un sat din Spania sau pur si simplu nu voteaza niciodata. Asta spune si comisia de la Ventia, zice, dom’ne nu puteti sa puneti egal intre cel care nu vine din diverse motive si cel care vine si voteaza da. Pentru ca se intampla ceea ce s-a intamplat anul trecut in vara, cand 7, 4 milioane de romani au venit si au votat da, dar pentru ca n-au mai venit inca 800 de mii sau 700 de mii. Daca 700 de mii de romani care stat acasa, la strand sau la mall in ziua aia, daca veneau si ei la vot, trecea referendumul.

Crin Antonescu: Sau daca se calcula corect cvorumul.

Mihai Gadea: Eu as zice mai degraba daca se calcula corect cvorumul, ca el a fost atins.

Crin Antonescu: Cert este că Germania nu mai are niciun fel de referendum, pe nicio temă. Pentru că Adolf Hitler, care a ajuns la putere democratic câştigând cu partidul său un scor semnificativ, fiind desemnat cancelar de maresalul Hindenburg, presedintele republicii, dupa ce a ajuns cancelar s-a apucat de nişte referendumuri, în baza cărora a desfiinţat celelalte partide politice, a dat legile rasiale, a introdus principiul Fuhrer-ului, şi s-a ajuns unde s-a ajuns. Si după experienţa asta oamenii în Germania nu mai au deloc referendum. Noi nu suntem in situatia asta.

Victor Ponta: Nu au la nivel national, au la nivel de landuri.

Crin Antonescu: Pe de alta parte, vedem la domnul Basescu ca avem un presedinte asa care vrea sa intemeieze el formatiuni politice pentru doamne, ca acum e moda doamnelor in politica, ceea ce ne bucura pe toti, face referendumuri in fiecare saptmana. Nici asta nu se poate. Si de asta in viitoarea Constitutie lasam initiativa presedintelui republicii cat si unui numar de 250.000 de cetateni, dar cu avizul conform al Parlamentului Romaniei. Iar daca presedintele sau cetatenii aceia vor propune chiar o tema care preocupa major societatea, Parlamentul nu-si va permite sa o respinga. Dar nu va putea face referendum chiar in aceeasi saptamana, pe aceeasi problema. (Nota: Sublinierile apartin redactiei)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro