Sari direct la conținut

Martisor pentru specialisti si inventatori

Ziua de Cluj

Lansarea Targului International Tehnic (TIT) in pavilioanele Expo Transilvania a fost marcat de prezenta unui numar record de peste 100 de inventatori si 150 de inventii brevetate la saloanele de specialitate din Europa. Lansat odata cu venirea martisorului, TIT si Salonul Pro Invent pot fi vizitate pana in data de 5 martie.

Firme romanesti, austriece, franceze, elvetiene, sau venite din Cehia, Ungaria, Italia si Marea Britanie s-au reunit la Cluj, la Expo Transilvania acoperind toate sectiunile deschise ale targului. Ambient Electric, Chimexpo, Securit si Pro Invent, cele patru saloane specifice care compun TIT au atras vizitatorii si specialistii inca de dinainte de lansarea oficiala a targului.

Participantii au expus echipamente, instalatii electrice si unelte speciale pentru instalatiile electrice, oferind chiar la standuri consultanta si literatura de specialitate.

N-au lipsit sistemele de securitate, materiile prime si materialele tehnologice de ultima ora, iar salonul Pro Invent s-a dovedit a fi mult mai consistent in acest an, spre deosebire de anul trecut, prin faptul ca, in acest an, universitatile de profil tehnic din toata tara au reusit sa-si prezinte mult mai complex munca de cercetare.

Demonstratie practica

Reprezentanta clujeana a unei mari firme olandeze de prelucrare si finisare a pieselor si angrenajelor din otel a tinut sa-si impresioneze vizitatorii standului, dar si posibilii parteneri, prin expunerea unui strung complet automatizat, computerizat. Utilajul a fost pus in functiune imediat dupa deschiderea oficiala a targului, atragand in numar mare curiosii, dar si profesionistii.

Oferta spre vanzare sau de servicii a fost bine primita, iar contractele n-au intarziat sa apara. Acest strung „digital” este unic in Transilvania si este cea mai noua creatie a firmei olandeze. „N-am mai vazut asa ceva. Cred ca strungul acesta poate fi util si firmelor care executa reparatii auto, mai ales atunci cand e vorba sa fie rectificate anumite piese.

Sunt mecanic auto si ma intereseaza serviciile pe care firma aceasta mi le poate oferi, pentru ca am inteles ca strungul e scump, deci, nu mi l-as putea permite”, a declarat Janos Matlak, unul dintre vizitatorii TIT.

Cercetarea romaneasca iese pe piata

Spre deosebire de anul trecut, expozantii prezenti in salonul Pro Invent au reusit sa starneasca mai mult interesul pentru serviciile si creatiile prezentate prin faptul ca inventiile prezentate au fost oferite si spre vanzare, intr-o mai mare masura.

Cele mai interesante standuri sunt cele ale Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) si cel al Institutului de Cercetari Aplicate Minesa sau standul Statiunii de Cercetare Pomicola Cluj, de unde cei interesati pot cumpara ultimele realizari ale acestor institutii, in materie de cercetare. „Rezultatele muncii noastre sunt produse care au ca destinatie consumatorii.

Noi am realizat produse parafarmaceutice sau adjuvanti alimentari lipsiti de E-uri. Banii obtinuti din vanzarea produselor ii reinvestim in cercetare si, astfel, supravietuim”, a declarat cercetatorul stiintific, Emil Gherman.

Astfel, cei interesati pot vedea cele mai noi soiuri de plante sau cele mai noi descoperiri in controlul diabetului prin terapii alternative, precum si vegeta fara E-uri, adjuvantii alimentari nedaunatori sanatatii chiar la standurile Pro Invent, de unde le pot si cumpara. „Aceste produse nu se gasesc pe piata traditionala. Adeseori, produsele noastre se vand exclusiv in strainatate.

Insa, cei care apeleaza direct la sursa, le pot avea”, a conchis Gherman.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro