Maryam, juristă în Iran, cofetăreasă în România: „Nu suntem doar emigrante! Suntem femei educate, forțate să ne reconstruim identitatea de la zero”

Maryam Sedigh (41 de ani) este juristă și mamă a doi băieți de 12 și 8 ani, iar când locuia în Teheran era implicată în proiecte de sprijin pentru femei și copii vulnerabili. A plecat din țara ei în urmă cu aproape cinci ani, împreună cu soțul și cei doi fii, cu speranța că plecarea va fi temporară. Mama și sora ei au rămas în Teheran. De când internetul din Iran a fost tăiat, legătura zilnică – „vie și constantă, nu doar pentru a afla vești, ci și pentru a găsi liniște sufletească” – s-a rupt aproape complet. Ea spune că pentru femeile iraniene care au emigrat victimele despre care se vorbește la știri nu sunt „numere”, ci „mame, surori, femei cu vieți reale, frici reale și curaj consumat zilnic ca să supraviețuiască”.

Potrivit organizației Hengaw, preluată de presa internațională, foarte multe femei au fost ucise în timpul protestelor din ianuarie 2026. Printre ele: Sholeh Sotoudeh, mamă a doi copii, însărcinată în momentul în care a fost omorâtă la proteste; Ziba Dastjerdi, împușcată în fața fiicei sale în timpul unui protest în Nishapur; Zahra Bagheri, mamă a trei copii, împușcată în cap în timpul unui protest pe 8 ianuarie; Aida Aghili, rezidentă din Teheran, în vârstă de 34 de ani, ucisă în stradă în timpul manifestațiilor.

Pentru femeile iraniene care au emigrat, aceste informații nu sunt „știri” și nici statistici. Sunt scenarii posibile pentru mamele, surorile și prietenele rămase acasă. Din acest unghi vorbește și Maryam: ca mamă, ca fiică și ca femeie care trăiește între două lumi, pentru care fiecare nume dintr-un comunicat oficial ar putea fi cineva drag.

TOTUL DESPRE MAME: Ce v-a determinat să plecați din Iran?

Maryam Sedigh: Decizia noastră de a pleca din Iran a fost legată de locul de muncă al soțului meu. În anul 2018, el lucra pentru o companie internațională, exact într-o perioadă în care noi simțeam că situația Iranului s-ar putea îmbunătăți, ca urmare a acordului nuclear JCPOA (n.red.: Planul Comun de Acțiune Cuprinzător – JCPOA – este acordul nuclear semnat în 2015 între Iran și marile puteri, care prevedea limitarea programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancțiunilor).
Odată cu retragerea Statelor Unite din acord, în timpul administrației Trump, sancțiunile împotriva Iranului au fost reintroduse. Companiile internaționale au început să își reducă activitatea: o parte dintre angajați au fost concediați, iar cei considerați necesari au fost relocați în alte filiale din lume. Noi nu ne gândiserăm niciodată la emigrare, însă în acel context am decis să plecăm, cu ideea că este o soluție temporară, până când situația din Iran se va îmbunătăți și ne vom putea întoarce. Din păcate, aceasta s-a dovedit a fi o speranță greșită, pentru că situația din Iran s-a degradat constant, de la an la an.

Mama și sora sunt încă în Iran? Unde locuiesc? Ați reușit să mai vorbiți cu ele de când s-a tăiat internetul?

În orașul în care am crescut, Teheran, unde se află casa și rădăcinile mele. Nu am reușit deloc sau doar momente scurte și nesigure să aflu vești de la ele. Iar această lipsă de informații este epuizantă. Mintea revizuiește constant cele mai rele scenarii. Incapacitatea de a lua legătura cu ele aduce un sentiment de neputință, chiar și atunci când ești la mii de kilometri distanță într-un loc relativ sigur.

Citește continuarea articolului AICI.