Masina de 2500 de dolari, lansata la New Delhi
Indienii de la Tata Motors au lansat, joi dimineata, cea mai ieftina masina din lume. “Masina poporului” valoreaza 2 500 de dolari, are patru locuri, un motor de 33 de cai-putere si o capacitate cilindrica de 660 de cm cubi.
Caroseria este facuta din plastic, asamblata cu adeziv special. Masina are dotari minime: nu are aer conditionat, nu are airbag-uri si are doar un stergator de parbriz. Poate atinge maximum 80 de kilometri pe ora.
Noul model a fost conceput pentru a veni in intampinarea familiilor indiene folosesc motociclete sau scutere pentru a transporta chiar si cate patru persoane deodata. Cei de la Tata Motors spun ca obiectivul lor principal este sa-i obisnuiasca pe indieni sa prefere calatoria pe patru roti in loc de doua.
Masina va fi produsa in 250 000 de exemplare in fiecare an, dar se asteapta o cerere de circa un milion de astfel de modele.
Automobilul nu va putea fi insa importat in Europa pentru ca nu corespunde normelor UE de poluare si siguranta.
La lansarea de la salonul Auto de la New Delhi au fost prezenti peste 2 500 de ziaristi din toata lumea.
Ratan Tata si Masina poporului 1 Foto: Associated Press |
Masina poporului 2 Foto: Associated Press |
Masina poporului 3 Foto: Associated Press |
Masina poporului 4 Foto: Rompres |