Măsura vizând spitalele din București anunțată de Poliție după bătaia cu bâte de la Sf. Pantelimon
Poliția Capitalei a anunțat marți că va face controale la firmele de pază angajate în spitalele din București, după bătaia cu bâte care a avut loc în incinta Spitalului Sf. Pantelimon.
Verificările vizează „în mod special angajarea, dotarea cu uniformă și mijloace de protecție, pregătirea agenților de securitate, existența documentelor specifice evidențierii serviciului de pază, cunoașterea consemnelor de către agenții de securitate, precum și a obligațiilor pe care aceștia le au în timpul serviciului, modul și timpul de intervenție a echipelor de securitate în cazul unui incident”, conform Poliției Capitalei.
Sursa citată susține că măsurile „au ca scop asigurarea unui climat de siguranță în ceea ce privește unitățile spitalicești”.
Marți dimineață au avut loc 11 percheziții în București și Ilfov în dosarul deschis după ce două familii s-au bătut în orașul Pantelimon, conflictul continuând la Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală, unde au mers o parte dintre cei implicați în scandal.
Polițiștii au găsit mai multe obiecte interzise de lege care au fost folosite în curtea spitalului, conform chestorului principal de poliţie Bogdan Berechet.
În urma perchezițiilor domiciliare din această dimineață, 10 persoane au fost conduse la audieri, la sediul subunității de poliție, urmând să fie dispuse măsurile legale necesare.
„Au intrat cu bâte, furci și săbii” în spital
Sâmbătă, 21 septembrie, polițiștii au fost sesizați de angajații Spitalului Sf. Pantelimon cu privire la un scandal din camera de gardă.
„Au intrat cu bâte, cu furci şi cu săbii, din ce am putut vedea în urma analizei imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din unitatea de primiri urgenţe. Au fost cam 10-15 persoane care au oprit în faţa porţii spitalului, au coborât în fugă şi efectiv au intrat fără nicio reţinere, fără a putea fi opriţi, în camera de gardă, în căutarea primelor victime, sosite cu mijloace proprii. Au fost foarte agresivi”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Pantelimon, Fiorela Mitoiu.
Medicul a povestit că inculpații au lovit aparatura medicală, au distrus un birou și au lovit cu o bâtă un calculator. După ce au amenințat și au făcut scandal, au „părăsit repede unitatea de primiri urgenţe pentru că şi-au dat seama că sosesc organele de poliţie”.
„În urma verificărilor, a rezultat faptul că incidentul s-a produs pe fondul unor tensiuni între două familii, cauzate de relaţia dintre un bărbat şi o femeie”, a informat duminică IPJ Ilfov.