Sari direct la conținut

Măsuri energetice în Germania: rabatul la pompă, securitatea aprovizionării, cărbunele ca rezervă și o constantă direcție verde

HotNews.ro
Măsuri energetice în Germania: rabatul la pompă, securitatea aprovizionării, cărbunele ca rezervă și o constantă direcție verde

Ideea ministrului federal de finanțe, Christian Lindner, cu privire la scăderea prețului la combustibilul pentru mașini, este în prezent subiectul unei dezbateri aprinse în Germania. Pentru șoferi, ar putea fi o reală ușurare la buzunar. Iar mecanismul pare a se defini, chiar daca alte țări au luat-o înaintea Germaniei. Franța a decis deja rabatul de alimentare la pompă, iar Polonia a redus taxa pe combustibil.

Ce planifică politicianul FDP? Și cât de departe sunt alte țări europene? Lindner se gândește la o subvenție de stat de 40 de cenți pe litru, pentru a reduce prețul pe litru la sub 2 euro. Subvenția ar putea fi plătită pentru o perioadă limitată, de trei luni. Acest lucru ar costa statul german în jur de 6,6 miliarde de euro.

Reducerea ar fi dedusă din factura de combustibil a clientului, iar benzinăriile sau companiile de petrol mineral vor primi diferența de la stat. „Nu poate fi mai ușor”, consideră Lindner.

„Dacă ar ține de mine, ajungem cu reducerea la rezervor la mai puțin de doi euro pe litrul de motorină și benzină”, spune Lindner.

Avantajul acestui rabat, față de o reducere a taxelor, este că poate fi implementat mai rapid și mai amplu, nefiind nevoie să se schimbe legea, a mai explicat el. Acesta ar fi doar o parte a unui pachet de ajutor, care ar trebui să conțină măsuri suplimentare.

Inițiativa germană nu este cea mai rapidă și încă nu a fost decisă la nivel guvernamental, însă ar putea fi cea mai amplă, din Europa. Iată ce s-a decis în alte țări.

Franţa

Franța va începe în curând acordarea ajutorului de miliarde pentru șoferi, companiile de transport și fermieri, ca masură împotriva creșterii prețurilor la combustibil. De la 1 aprilie este planificată o reducere de 15 cenți pe litrul de combustibil. Reducerea urmează să fie acordată timp de patru luni și se preconizează că va costa statul în jur de două miliarde de euro.

Olanda

Benzina și motorina au fost recent mai scumpe în Țările de Jos decât în Germania. Acum există contra-masuri. De la 1 aprilie, taxa pe combustibil va scădea cu 21 %. Taxa pe valoarea adăugată la gaz și electricitate va fi redusă de la 21 %, la 9%.

Persoanele cu venituri mici primesc 800 de euro pentru facturile de energie electrică și gaz. Inițial erau planificați 200 de euro. Statul subvenționează cu un total de 2,8 miliarde de euro.

Suedia

Suedia micșorează și ea taxa pe combustibil: de la 1 iunie până la 31 octombrie, aceasta urmează să fie redusă la nivelul minim din UE. Acest lucru ar trebui să facă alimentarea mai ieftină cu 1,30 coroane pe litru, care este echivalentul a aproximativ 12 cenți.

Există, de asemenea, un pachet important de finanțare împotriva consecințelor economice ale războiului din Ucraina. Printre altele, șoferii vor primi o plată unică de la 1.000 la 1.500 de coroane (94 la 141 de euro). Pentru aceasta se pune la dispoziție de catre stat echivalentul a 1,3 miliarde de euro.

Irlanda vrea să reducă temporar taxa pe benzină cu 20 de cenți. Pentru motorină este planificată o reducere de 15 cenți.

Polonia

Polonia a acționat mai devreme decât toți ceilalți: la sfârșitul anului trecut, taxa pe combustibil a fost suspendată temporar, ca parte a unui „scut anti-inflație”. În plus, nu se va percepe TVA la benzină și motorină, până cel devreme în 31 mai 2022.

Securitatea aprovizionării, chiar și pe cărbune

În ce privește securitatea aprovizionării, concernul energetic RWE examinează centralele electrice, pentru rezerve de energie. RWE vrea să sprijine guvernul federal în eforturile sale de a deveni mai independent de aprovizionarea cu energie din Rusia. Furnizorul examinează acum ce centrale electrice pot fi luate în discuție ca fiind „de rezervă”. În urmă cu șase ani, o filială Gazprom a preluat cea mai mare unitate de stocare a gazelor din Germania.

Potrivit raportului anual al RWE publicat marți, grupul dorește, de asemenea, să ajute la asigurarea aprovizionării cu energie în Germania, în timpul crizei din Ucraina. „Pentru a face acest lucru, examinăm care centrale electrice RWE ar putea fi considerate capacități suplimentare de rezervă.

De asemenea, ajutăm la diversificarea achizițiilor de gaze”, spune CEO Markus Krebber, citat de site-ul online alteleviziunii ARD. Compania nu a decis în prezent care dintre centralele electrice ar fi potrivită pentru asta.

Săptămâna trecută, RWE declarase deja că erau controlate, în special, capacitățile centralelor electrice din zona minieră renană. Blocul C al centralei electrice pe cărbune din Neurath ar fi trebuit de fapt să fie parțial scos din rețea, la sfârșitul lunii. Alte două blocuri au fost în standby de siguranță din 2018 și pot fi din nou operaționale, în câteva zile.

Ca parte a retragerii treptate din exploatarea cărbunelui, blocurile centralelor electrice pe cărbune, Neurath B, Niederaußem C și Weisweiler E erau planificate a fi închise, până la sfârșitul anului. Datorită noii situații, acestea ar putea fi considerate, eventual, capacități de rezervă pentru producerea de energie electrică.

RWE, împotriva opririi aprovizionării cu energie a Rusiei

Cu ocazia prezentării cifrelor sale de afaceri, RWE s-a exprimat însă împotriva opririi aprovizionării cu energie din Rusia către Germania. Din cauza nivelului ridicat de dependență, acest lucru ar avea consecințe masive, a declarat CEO-ul Krebber, la conferința de presă din Essen, cand s-a prezentat bilanțul companiei.

„O oprire imediată ar avea consecințe neprevăzute pentru furnizarea de căldură a gospodăriilor”. O întrerupere mai lungă a aprovizionării ar putea provoca, de asemenea, daune de durată instalațiilor de producție ale industriei și ale întreprinderilor mici și mijlocii, a precizat Krebber.

RWE este unul dintre principalii clienți ai grupului rus de gaze Gazprom și are un contract de furnizare pe termen lung cu acesta. „Nu este sigur ce efecte va avea criza din Ucraina asupra contractului”, se spune în raportul anual. „În cazul în care contractul va continua, avem posibilitatea de a negocia ajustări ale condițiilor la situația actuală a pieței, în cadrul revizuirilor periodice ale prețurilor”.

Anul trecut, RWE, cel mai mare producător german de energie electrică, și-a crescut profitul operațional ajustat, la 3,65 miliarde de euro, după 3,29 miliarde de euro anterior, datorită creșterii activității de tranzacționare și a exploatării centralelor pe cărbune și gaz. Excedentul ajustat a urcat la 1,57 miliarde de euro in 2021, după 1,26 miliarde de euro în urmă cu un an.

Mai multă energie eoliană și solară

Pandemia de Covid 19 a adus inițial o scădere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră, însă acum cifrele au crescut din nou. Acest lucru se datorează în mare parte sectoarelor de transport și construcții.

După o scădere în 2020, emisiile de gaze cu efect de seră din Germania au crescut cu 4,5% în 2021. Potrivit calculelor Agenției Federale de Mediu, emisiile de CO2 au scăzut cu 38,7% anul trecut, comparativ cu 1990. În 2020, procentul a fost de 41,3%, din cauza restricțiilor extinse, din timpul pandemiei cauzate de coronavirus.

În același timp, potrivit informațiilor oficiale, 2021 a fost un an eolian prost, motiv pentru care s-a putut genera mai puțină energie electrică din energii regenerabile (minus 7 %). Expansiunea turbinelor eoliene onshore a stagnat, în ultimii doi ani. Drept urmare, ponderea surselor regenerabile din consumul brut de energie electrică a scăzut de la 45,2 % în 2020 la 41,1 % in 2021.

Secretarul de stat în Ministerul Federal pentru Afaceri Economice și Protecția Climei, Patrick Graichen, s-a referit la necesitatea extinderii accelerate a energiilor regenerabile, planificată de guvern.

În opinia sa, războiul din Ucraina crește nevoia de a deveni mai puțin dependenți de importurile rusești de cărbune, petrol și gaze. Prin urmare, acum este important să „eliminăm rapid fiecare obstacol pe drumul către mai multă energie eoliană și solară”, menținând, totodată, echilibrul social, a spus el, citat de ZDF.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro