Matei Visniec despre tiganii romani din Franta: Buba s-a spart! Nu mai poate fi inabusita cu fraze corecte din punct de vedere politic

Matei Visniec, dramaturg roman care traieste in Franta, povesteste intr-un interviu pentru HotNews.ro cum sunt perceputi romii din Romania in comparatie cu cei de alte origini si cum “le cade fata” unora dintre interlocutorii carora le spune ca e roman. Vezi in articol cum comenteaza Matei Visniec controversata campanie a presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy, care urmareste evacuarea taberelor ilegale de romi aflate pe teritoriul national.

• Visniec: Romii din Romania sunt atit de vizibili pe teritoriul delicventei in Franta, incepind cu cea marunta si terminind cu unele forme grave, incit pina si tiganii francezi, les gitans sau les gens de voyage, cum li se spune, incep sa se plinga si cer sa nu fie confundati cu romii din Romania sau Bulgaria.

• Secretarul francez de stat pentru Afaceri Europene Pierre Lellouche este asteptat in septembrie la Bucuresti pentru a discuta cu guvernul roman situatia romilor romani din Franta. “Fran‏ta nu intent‏ioneaza sa primeasca 2,5 milioane de t‏igani din România sau noua milioane de ‏tigani europeni”  si „Nu mai suport sa vad trafic cu oameni pe strazile noastre si nici copii, batrâni sau saraci for‏ta‏ti sa cereasca sau sa comita delicte”

Traiesc din 1987 in Franta si n-am vazut niciodata, sau foarte rar, cersetori africani, magrebini, chinezi, vietnamezi, etc. De ce sunt vizibili in orasele Frantei, cu mina intinsa, in primul rind tiganii romani, iata o intrebare care ma deranjeaza pentru ca ma tulbura.

Matei Visniec

Rep: Am sa apelez intai la cea de-a doua dumneavoastra identitate, daca ii pot spune asa. Se simte cetateanul francez Matei Visniec amenintat, deranjat sau incurcat in viata de zi cu zi de valurile succesive de imigranti care ajung in Franta in ultimii 20 de ani? Ati avut vreodata vreo experienta neplacuta cu un imigrant?

Matei Visniec: Incerc sa raspund cit mai precis la intrebarea dumneavoastra. Amenintat nu m-am simtit niciodata de imigrantii din Franta. Deranjat, da, ma simt deranjat de faptul ca de aproape doua decenii monopolul cersitului la Paris precum si al cintatului in metrou este in miinile unor persoane venite din Romania. Imi pare rau sa constat acest lucru, dar este o realitate.

Traiesc din 1987 in Franta si n-am vazut niciodata, sau foarte rar, cersetori africani, magrebini, chinezi, vietnamezi, etc. Si nu putem spune ca din Africa sau din Asia nu ajung la Paris si in Franta oameni extrem de saraci, disperati, fara nici o resursa. De ce sunt vizibili in orasele Frantei, cu mina intinsa, in primul rind tiganii romani, iata o intrebare care ma deranjeaza pentru ca ma tulbura.

De ce cele 5 milioane de musulmani care traiesc in Franta, printre care se numara multe persoane defavorizate, nu recurg la cersit si nici la cintatul in metrou? (ceea ce nu inseamna ca din rindurile acestei comunitati nu ies multi delicventi). De ani de zile, cam de doua sau de trei ori pe an, mi se intimpla, la Paris, pe diferite strazi, sa asist la smecheria inelului gasit pe jos: in fata mea o persoana se apleaca si culege de pe caldarim un inel pe care il considera din aur si mi-l propune imediat spre vinzare.

• Pentru multi francezi Romania inseamna tara care trimite valuri de romi in Franta

Inutil de precizat ca dupa accentul cu care se exprima il ghicesc imediat pe tiganul roman. As spune ca tiganii romani nu comit lucruri foarte grave in Franta, dar ma deranjeaza o anumita lipsa de demnitate in ceea ce fac unii dintre ei, care se reflecteaza si asupra intregii Romanii…

Incurcat, da, ma simt incurcat dintr-un punct de vedere, sa zicem identitar: pentru multi francezi Romania inseamna tara care trimite valuri de romi in Franta, dintre care unii se ilustreaza prin delicventa si mai ales prin viata mizerabila pe care o duc in asa-zisele lor tabere improvizate.

Personal nu am avut insa niciodata nici o experienta neplacuta sau grava cu vreun imigrant. Ceea ce nu inseamna ca nu observ cum, in cartierul in care locuiesc, numerosi tineri de origine magrebina sau africana se invirt de colo-colo cit e ziua de lunga (precum si o parte din noapte) fara ocupatie.

In Franta, ca si in Occident in general, atit presa cit si viata politica sunt confruntate cu un tip extrem de rafinat si sofisticat de dictatura: cea a gindirii politice corecte. In franceza i se spunepolitiquement correct, dar aceasta forma de dictatura s-a nascut acum citeva decenii in universitatile americane. Aceasta forma de dictatura se manifesta prin faptul ca nu ai voie niciodata sa spui ce gindesti in mod direct, sau sa spui adevarul. Sigur, adevarul este subiectiv, dar iata ca in Franta au fost necesari 20 de ani pentru ca acum, in sfirsit, numerosi comentatori politici sa aiba curajul de a spune ca politica de integrare a imigrantilor este un esec.

In Franta nu ai voie sa realizezi statistici etnice, dar toti expertii recunosc ca majoritatea puscariasilor sunt de origine straina. Unii politiceni se intreaba in sfirsit daca este normal sa-i acorzi cetatenie franceza unui tinar de origine straina care nu numai ca nu iubeste Franta si nu se simte ca apartinind culturii franceze, dar isi propune chiar sa distruga sistematic tot ce vede in jurul sau, de la becurile din imobilul in care traieste pina la sectiile de politie din cartierul sau. Exista o problema a imigratiei, iata ce se desprinde pina la urma din toate aceste observatii si din nenumarate altele. Iar problema risca sa se agraveze, si s-ar putea sa fie si insolubila, iata ce se desprinde din reflectia pe marginea acestei probleme.

Nici o tara de pe glob nu poate primi, de fapt, la ea acasa, cu toata bunavointa de care ar da dovada, toata mizeria lumii. Europa, pe ansamblul ei, daca si-ar propune, dintr-un elan umanist fara precedent, sa primeasca la ea acasa toata mizeria lumii, s-ar duce repede pe ripa, s-ar transforma in altceva, ar sfirsi prin a deveni ea insasi mizerabila si incapabila deci de a a-i ajuta pe saracii lumii.

Matei Visniec

Rep: Pentru ca discutia noastra are loc pe internet, am sa ma folosesc de prilej pentru a va ruga sa comentati aceste imagini in care vedem o interventie a politiei franceze pentru dezafectarea unei tabere de imigranti. Cum ati descrie ceea ce vedem acolo? Interventie ferma si justificata? Rasism si cinism?

M.V.: Manipularea opiniei publice prin imagine este atit de usoara in zilele noastre… Cine nu cunoaste contextul in care au loc asemenea interventii politienesti poate crede bineinteles ca ele sunt de-a dreptul barbare. Imaginati-va insa ca la Bucuresti s-ar instala in Piata Universitatii 300 de familii africane cu urmatoarea revendicare: vrem sa ni se dea locuinte si vrem acte in regula. Imaginati-va ca aceste tipuri de manifestatii s-ar multiplica in marile orase…

Romania este inca o tara care nu a avut ocazia sa se confrunte cu fenomenul imigratiei. S-ar putea insa ca peste foarte putin timp Romania sa devina din ce in ce mai atractiva pentru saracii acestei lumi. In orice caz, pentru multi sri-lankezi, indieni, chinezi si africani, Romania este de-a dreptul un paradis.

Nu este deci exclus ca si in Romania sa apara intr-o buna zi organizatii oportuniste de asa-zisa aparare a drepturilor imigrantilor. In definitiv, de ce n-ar avea drept de locuinta, de munca si de reglementare a situatiei sale un african care a ajuns in mod ilegal in Romania? Romania este o tara a Uniunii Europene iar fiecare om napastuit de pe planeta viseaza sa poata trai pe teritoriul Uniunii Europene.

• „Franta nu poate primi toata mizeria lumii”

Dreptul fiecaruia de a spera intr-o viata mai buna este, intr-un fel, universal, natural si depaseste toate barierele legislative. In aceasta viata orice om nascut pe Pamint are dreptul sa incerce sa traiasca mai bine. Si unde se traieste mai bine? In tarile in care este pace si in care economia prospera. Romania are toate datele de a deveni o destinatie ideala pentru imigranti, desi deocamdata romanii sunt cei care pleaca cu sutele de mii in strainatate la lucru. Ma intorc deci la imaginile evocate mai sus: sunt greu de inteles intr-o tara care nu este confruntata cu presiunea imigratiei.

Nu vreau sa spun prin acest lucru ca politia franceza ar fi campioana mondiala in materie de tandrete, dar este politia unui stat de drept unde legile chiar au un sens. In urma cu aproape 20 de ani un prim ministru francez, care era si socialist pe deasupra, Michel Rocard, pronunta o fraza memorabila: „Franta nu poate primi toata mizeria lumii”. A fost unul dintre primii lideri socialisti care a incercat sa iasa de sub presiunea gindirii politicii corecte pentru a avertiza in legatura cu imensa complexitate a acestei probleme, imigratia.

Nici o tara de pe glob nu poate primi, de fapt, la ea acasa, cu toata bunavointa de care ar da dovada, toata mizeria lumii. Europa, pe ansamblul ei, daca si-ar propune, dintr-un elan umanist fara precedent, sa primeasca la ea acasa toata mizeria lumii, s-ar duce repede pe ripa, s-ar transforma in altceva, ar sfirsi prin a deveni ea insasi mizerabila si incapabila deci de a a-i ajuta pe saracii lumii. Tot mai multi responsabili politici si experti considera ca saracia trebuie eradicata acolo unde se manifesta, si nu deplasata dintr-o parte in alta a globului. De ce nu da roade insa aceasta idee simpla, aceasta este o alta problema…

In Franta, fiecare comuna de 5000 de locuitori are obligatia de a amenaja un spatiu pentru acesti oameni ai drumului, ai calatoriei, „les gens de voyage.” In fiecare an ei se duc pe malul Mediteranei, in orasul Saintes-Maries de la Mer, ca s-o onoreze pe sfinta Sarah, sfinta neagra, protectoarea lor. Intre acesti gitanes si romii veniti din Romania distanta este insa enorma.

Matei Visniec

Rep: Autoritatile franceze fac in ultima vreme in mod repetat declaratii referitoare la tiganii romani, care, asa cum pare sa sugereze secretarul de stat pentru afaceri europene Pierre Lellouche, se afla la originea cresterii infractionalitatii. E vorba de o problema noua, proaspat descoperita sau, mai degraba, una neglijata pentru mai multa vreme careia i-a venit acum randul sa fie rezolvata?

M.V.: Este o problema care exista de vreo 15 ani si care s-a agravat an de an. Ea a devenit acuta, „buba s-a spart” am putea spune, ea nu mai poate fi inabusita cu fraze „corecte din punct de vedere politic”. Romii din Romania sunt atit de vizibili pe teritoriul delicventei in Franta (incepind cu cea marunta si terminind cu unele forme grave) incit pina si tiganii francezi (les gitans sau les gens de voyage, cum li se spune, incep sa se plinga si cer sa nu fie confundati cu romii din Romania sau Bulgaria.

Franta are si ea un numar important de tigani (li se mai spune manouches), dar care sunt integrati din punct de vedere economic, au cetatenia franceza, li se recunoaste particularitatea culturala, sunt chiar mindri de traditiile lor si exercita o anumita fascinatie asupra imaginarului colectiv. In Franta, fiecare comuna de 5000 de locuitori are obligatia de a amenaja un spatiu pentru acesti oameni ai drumului, ai calatoriei, „les gens de voyage.” In fiecare an ei se duc pe malul Mediteranei, in orasul Saintes-Maries de la Mer, ca s-o onoreze pe sfinta Sarah, sfinta neagra, protectoarea lor. Intre acesti gitanes si romii veniti din Romania distanta este insa enorma.

Rep: Se face in Franta o distinctie intre tiganii/romii din Romania si cei veniti din alte state din est. Conteaza in vreun fel o astfel de diferentiere?

M.V.: Distinctia exista in masura in care Romania este considerata tara din Europa de rasarit cu cel mai mare numar de romi. Altfel spus, este tara care poate trimite anual batalioane de tigani saraci in Europa apuseana. In presa franceza au aparut deseori statistici privind romii din est, si de fiecare data Romania apare pe primul loc, cu estimari care depasesc uneori cifra de un million cinci sute de mii.

Unele voci, in Occident, spun ca Romania n-ar fi trebuit primita in Uniunea Europeana inainte de a-si fi rezolvat problema integrarii romilor. Din fericire, Uniunea Europeana n-a ascultat de aceste voci si a primit Romania in sinul ei. Daca integrarea economica si sociala a romilor ar fi fost o conditie, Romania risca sa nu mai intre niciodata in Europa.

• Francezii cu care stau de vorba imi declara ca sunt stupefiati de rasismul romanilor

Rep: La Bucuresti, presedintele Romaniei insista asupra faptului ca tiganii/romii sunt o problema europeana si nu una specific romaneasca. Este acesta un punct de vedere cu sanse de a fi adoptat intr-o tara ca Franta? Este Europa pregatita pentru o astfel de abordare?

M.V.: Un lucru este sigur: Romania nu le va putea asigura in mod rapid romilor o situatie economica suficient de buna pentru a-i putea tine acasa. Din acest punct de vedere, dorinta romilor de a cauta o viata mai buna in alte tari, printre care Franta, este legitima. Dar problema romilor este in primul rind una a… romilor. Sa fim obiectivi: romii sunt o minoritate dispretuita si abandonata, dar nimic nu se va putea face pentru ei daca din interior aceasta comunitate nu va face un imens efort pentru a-si depasi conditia actuala.

Rep: Sunteti cetatean francez dar, pe de alta parte, aveti radacini romanesti. Sunteti pus in situatia de a da explicatii in fata prietenilor francezi? Vi se reproseaza aceste fapte?

M.V.: Da, deseori francezii cu care stau de vorba imi declara ca sunt stupefiati de rasismul romanilor cind vine vorba de romi. Francezii care calatoresc in Romania nu sunt obisnuiti cu astfel de atitudini iar ceea ce spun romanii despre romi ii indigneaza deseori pe francezi.

Si mai stupefianta este uneori atitudinea intelectualilor romani. Pentru un francez faptul ca un om obisnuit recurge la un discurs rasist fata de romi aproape ca este iertat, dar cind un profesor sau un medic sau un actor incepe sa-i califice pe romi, in masa, drept niste suboameni, faptul devine de neiertat.

De multe ori mi s-a intimplat sa retraiesc acest scenariu: sa vad cum „ii cade falca” unui stain cind ii spun ca sunt roman. Scenariul se deruleaza cam asa: conversatia incepe bine, dialogul se instaleaza, se creaza chiar si un inceput de simpatie, si la un moment dat vine si intrebarea „dar de fapt de ce origine sunteti ca aveti un accent?”. Atunci este momentul cind eu spun ca sunt roman si vad cum fata sau atitudinea interlocutorului meu se schimba.

Matei Visniec

Rep: E justificata teama romanilor ca vor fi mai putin respectati in occident daca cetatenia lor e cunoscuta? Exista o responsabilitate nationala pentru fapte individuale?

M.V.: Nu vreau sa generalizez. Personal am calatorit mult in viata mea, aproape in toate tarile Europene precum si pe mai multe continente. De multe ori mi s-a intimplat sa retraiesc acest scenariu: sa vad cum „ii cade falca” unui stain cind ii spun ca sunt roman. Scenariul se deruleaza cam asa: conversatia incepe bine, dialogul se instaleaza, se creaza chiar si un inceput de simpatie, si la un moment dat vine si intrebarea „dar de fapt de ce origine sunteti ca aveti un accent?”.

Atunci este momentul cind eu spun ca sunt roman si vad cum fata sau atitudinea interlocutorului meu se schimba. Nu mi se intimpla acest lucru sistematic, dar mi s-a intimplat des. Da, noi romanii nu avem o imagine buna, da, Romania nu are o imagine buna in occident. Exista perioade cind aceasta imagine se mai amelioreaza dar apoi apare din nou cite ceva care ne penalizeaza, cum este acum acest episod cu romii romani din Franta. In nici un caz insa nu cred ca Romania ar trebui sa fie responsabila penal pentru fapte individuale comise de romani in strainatate…

Dar o anumita responsabilitate morala este inevitabila. Fiecare popor, fiecare natiune are procentul ei de delicventi si de debili. Personal cred ca unor tari occidentale ar trebui sa le fie rusine pentru marele numar de pedofili occidentali care se duc in Tailanda pentru a-si satisface pulsiunile. Dupa cum ar trebui sa-i fie rusine si Tailandei ca pe teritoriul ei prolifereaza industria sexului. Traim intr-o lume complexa unde responsabilitatile sunt nuantate…

Pentru a reveni insa la strainii cu care ma intilnesc si carora „le cade falca” atunci cind le spun ca sunt roman: ei bine, ori de cite ori sunt pus intr-o astfel de situatie imi spun ca de fapt ei sunt cei care n-au trecut un test de civilizatie. „Iata un om cu care oricum n-as fi putut fi prieten si cu care probabil ca nu am nimic in comun, in ciuda aparentelor”, imi spun ori de cite ori dau peste cite cineva care ma exmatriculeaza scurt din viata sa numai pentru faptul ca sunt roman.

Rep: Nu pot sa nu remarc revenirea presedintelui Sarkozy la mai vechiul sau discurs privitor la lege si ordine si sa nu observ faptul ca lucrul asta se intampla intr-o perioada in care numele sefului statului francez este pronuntat din ce in ce mai apasat intr-un scandal care vizeaza transferul ilegal de fonduri catre politicieni din arcul guvernamental (asa-numita afacere Bettencourt). Este exagerat sa credem ca exista o legatura intre cele doua aspecte? Imigrantii sunt o problema a Frantei sau presedintelui Sarkozy?

M.V.: Imigrantii sunt intotdeauna un argument electoral important, o carte de jucat in peisajul politic, un ideal tap ispasitor, un bun rezervor de voturi uneori, o buna tema pentru relansarea unei cariere politice sau pentru redresarea unei cote de popularitate extrem de scazuta… Nicolas Sarkozy, de partea sa, este un politician de o mare abilitate, dublat de un bun orator.

Pe fondul jocurilor politice din marile democratii se intimpla deseori ca adevaruri importante sau teme esentiale sa se impuna din motive… conjuncturale. Stim cu totii ca democratia nu este un sistem perfect, ci asa cum spunea Churchill, doar cel mai putin rau dintre toate celelalte. Nu este deci principalul pacat al democratiei ca dezbateri importante se impun deseori din considerente politice meschine.

Cine este Matei Visniec

• Nascut la Radauti in 1956
• Se muta la Bucuresti unde, intre 1977 si 1987 devine membru al Cenaclului de Luni, condus la acea vreme de Nicolae Manolescu
• In aceeasi perioada i se publica mai multe volume de poeme: La noapte va ninge, Orasul cu un singur locuitor, Inteleptul la ora de ceai. In aceeasi perioada face cunostinta cu cenzura comunista care ii opreste unele texte de la publicare sau punere in scena
• In 1987 se refugiaza la Paris unde i se pun in scena peste 20  piese de teatru. Devine, de asemenea, jurnalist la Radio France Internationale
• Textele sale depasesc granitele Frantei si, dupa 1989, opera sa revine in atentia regizorilor romani
• In perioada scursa de la Revolutie devine cel mai jucat regizor roman in viata in teatrele din Romania.

Note: * Titlul si intertitlurile apartin redactiei.

* Fotografia a fost realizata de Claude Chauvet in 2003.