Mecanismele orbirii: Fragment de istorie politica a timpului prezent

Este nevoie de ceea ce in engleza se cheama “revisiting the past”. Nu pentru a-l rescrrie conjunctural si conjuncturist, ci pentru a decela semnificatii devenite tot mai limpezi in timp. O etica a neuitarii, in sensul definit de Monica Lovinescu, ne asigura rezistenta la diversele tentative mistificatoare. La moartea lui Corneliu Coposu (1914-1995), veteranul comunist Alexandru Barladeanu (1911-1997) a recunoscut public ca optiunea democratica de-o viata a liderului taranist fusese cea corecta, nu a sa. Era o marturisire pe care Ion Iliescu (n. 1930) nu a simtit niciodata chemarea de a o face. De-a lungul anilor, batranul politruc a revenit la tema alegerilor din 20 mai 1990 si a negat vehement ca ar fi fost Duminica Orbului. Obisnuit sa debiteze minciuni fara sa clipeasca, Ion Iliescu a fost regizorul si beneficiarul spectacolului menit sa poleiasca “democratic” regimul autoritar instalat pe ruinele dictaturii lui Ceausescu.

Pentru cei mai tineri, accentuez ca Romania abia iesise, ambiguu, spasmodic si violent, dintr-un regim ilegitim si criminal care durase peste patru decenii, ca informatiile publice erau controlate, mistificate si manipulate de institutiile puterii simbolice exercitata de FSN, ca nu exista alta televiziune decat aceea condusa mai intai de mitomanul cabotin Aurel-Dragos Munteanu (1942-2005), apoi de poltronul amoral Razvan Theodorescu (n. 1939) si de securistul Emanuel Valeriu (1925–2012), ca frica nu disparuse din suflete, nici bezna din minti. De-aici si sintetica formulare: “Ati prostit poporul cu televizorul!”

Liderii opozitiei au cerut amanarea alegerilor, macar cateva luni, insistand pe necesitatea ca oamenii sa se dumireasca si sa poata vota in cunostinta de cauza, nu orbeste. Iliescu si sleahta sa au actionat in mare viteza, au ponegrit manifestatia-maraton din Piata Universitatii, au augmentat, prin toate mijloacele, panicile colective. Sloganul vechilor si noilor comisari era: “Noi nu ne vindem tara”. Mandri de obscurantismul in care se balaceau obscen, ei proclamau: “Noi muncim, noi nu gandim!”

Se nastea cultul noului lider, variatiunea romaneasca pe tema “Mesia socialismului cu chip uman”—“Iliescu apare, Soarele rasare!”. Votul devenea unul deschis resentimentar, motivat de un antipluralism visceral. Muncitoarele de la Apaca inamorate de baiatul in pulover rosu si muncitorii de IMGB chemati “sa faca ordine” erau de fapt conditiinati psihologic si ideologic sa deteste si sa urasca procesul democratic—“Pe iliescu il iubim, il votam tot anul/Ca sa moara de necaz, Ratiu si Campeanu!”

Am scris in “Romania Libera” in iunie 1990: “Tragedia Romaniei a fost ca in cateva luni s-a trecut de la starea de gratie la starea de greata”. Ion Iliescu este principalul respnsabil pentru constituirea si perpetuarea unui sistem nu ticalosit, ci ticalos. Iar din paraleul cu spume la gura de-odinioara n-a ramas decat o umbra mucegaita care secreta periodic balbaieli incoerente.-Comenteaza pe Contributors.ro