Mediocritate de nota zece (de Calin Hera)

Romania de maine va arata ca scoala de astazi. Ai carte, ai parte. Aiurea! In Romania anului 2006, aceasta e o zicala demult depasita. Cu totii cunoastem un entuziasm bolnavicios in a ne fura caciula. Cui foloseste o promovabilitate de 92a (Suceava)? Cui foloseste faptul ca jumatate dintre candidati au luat note de peste 8, si un sfert a primit chiar peste 9 (Constanta)?

Totul aduce a productie-record de note mari cu orice pret, ca in intrecerile socialiste de pe vremea lui Ceausescu. Cu ce invatatura se alege tanarul care stie ca nu e chiar asa aproape de nota maxima? Si ce concluzie pot trage elevii cu adevarat eminenti care obtin „pe bune” note cu doar cateva zecimi mai mari decat mediocrii?

An de an, fiecare sesiune de de examene devine, traditional, subiect de presa gratie unor scandaluri rasunatoare. Adevarul e ca invatamantul romanesc, despre care ne placea sa ne iluzionam ca e superperformant, e populat de mediocritati si produce mediocritati pe banda rulanta.

Bacalaureatul din acest an a pus capac. Avem dosare penale pentru subiecte furate, vandute si cumparate, avem un ministru care cere reevaluarea lucrarilor din sapte judete unde promovabilitatea a fost aproape generala, avem absolventi care isi dau in judecata profesoara de romana pentru ca le-a predat gresit.

Si avem minunea de la examenul de limba si literatura romana, unde mai mult de jumatate dintre absolventii de liceu au scris la capitolul intelectuali romani despre Moromete (care citea ziarul) si Ion al Glanetasului (care stia sa scrie).

Pentru ca au fost atat de multi, in unele locuri s-a luat de buna aceasta idee si s-a dat liber la punctarea lucrarilor care contineau anomalia. Cu un an inainte se acceptase faptul ca romanul „Morometii” e o opera literara interbelica.

Daca in alte domenii greselile se pot repara, in Medicina si in Educatie ele sunt ireversibile. Au fost asa-zisele reforme Marga si antireforme Andronescu, incercarile Miclea si esecurile Hardau. Si impresia ca fie lipseste un proiect, o gandire de perspectiva, fie ca la noi nimeni nu are timp sa faca acele lucruri pentru care e nevoie de timp.

Cine se incumeta sa puna la punct un proiect, sa si-l asume si sa se lupte cu toata lumea pentru a-l pune in aplicare? Cine mai scrie cuvantul dascal cu majuscule? Si cine mai vrea sa devina profesor cand o multime de dascali prefera sa plece in Spania sau in Italia, la munca de jos, pentru o leafa mai buna decat la catedra?

O profesoara de chimie recunoscuta ca in viata ei nu daduse decat cel mult nota noua le povestea fostilor elevi, la intalnirea de zece ani, ca acum nu mai are cu cine sa fie severa. Orice le-as face, nu-i misca, se plangea femeia, care a ajuns sa dea nota de trecere oricui stie sa scrie corect formula apei.

Desigur, cel mai simplu este sa dam vina pe elevi, pe „tineretul din ziua de astazi” si preocuparile extrascolare. Sa fim insa sinceri: parintii nu mai au timp de copii, profesorii de liceu sunt platiti mizerabil, iar modelele cele mai la indemana, lafaindu-se la televiziuni, sunt vedetele semianalfabete cu limuzine de lux si top-modele la brat.

De mici copii, romanii sunt invatati sa nu puna osul, dar sa se poarte ca si cum „li s-ar cuveni”. Atunci cand ii duc la gradinita, parintii cara plocoane. La scoala, se strang sume frumoase pentru „protocol” la examene, bani pe care, de multe ori, copiii sunt cei care ii inmaneaza direct profesorilor diriginte.

Acei copii se asteapta sa primeasca in schimb nu invatatura, ci doar o imensa pacaleala. Cu care merg mai departe si cu care le merge. Si apoi se mira ca lucrurile in tara merg impiedicat, ca mediocritatea e la putere, de la stanga la dreapta, de jos in sus.