Medvedev intervine în disputa dintre Trump și Musk și se oferă „să ajute” la soluţionarea conflictului în schimbul unei „plăţi rezonabile”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, s-a oferit în glumă să ajute la rezolvarea conflictului dintre preşedintele american Donald Trump şi miliardarul Elon Musk pentru o „plată rezonabilă” sub formă de acţiuni la Starlink, relatează agenția rusă de presă de stat TASS.
„Suntem gata să facilităm un acord de pace între D (Donald Trump) şi E (Elon Musk) pentru o taxă rezonabilă şi acceptăm acţiuni Starlink ca plată. Nu vă certaţi, băieţi!”, a scris ironic Dmitri Medvedev pe X.
Medvedev şi-a însoţit postarea sarcastică de un emoticon ce mimează groaza.
We are ready to facilitate the conclusion of a peace deal between D and E for a reasonable fee and to accept Starlink shares as payment. Don't fight, guys😱!
— Dmitry Medvedev (@MedvedevRussiaE) June 6, 2025
Ce spune Kremlinul despre cearta dintre Trump și Musk
Disputa dintre Trump și fostul său aliat Elon Musk a fost comentată oficial și de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a declarat că „aceasta este o problemă internă a SUA”.
„Aceasta este o chestiune internă pentru Statele Unite. Nu vom interveni în niciun fel în această chestiune și nu o vom comenta în niciun fel”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspunzând la o întrebare TASS.
„Suntem încrezători că președintele SUA va rezolva singur această situație”, a adăugat Peskov.
Război deschis între Trump și Musk
Atacurile au izbucnit joi după ce Trump l-a criticat pe Musk în Biroul Oval, iar cei doi au avut apoi un schimb dur de replici pe platformele lor de social media: Truth Social a lui Trump și X a lui Musk.
Neînțelegerile au început să apară în urmă cu câteva zile, când Musk, care și-a părăsit funcția de șef al Departamentului pentru eficiență guvernamentală (DOGE) în urmă cu o săptămână, a denunțat proiectul de lege al lui Trump privind reducerea impozitelor și cheltuielile.
Inițial, Trump a păstrat tăcerea, în timp ce Musk făcea campanie pentru blocarea proiectului, argumentând că acesta ar adăuga prea mult la datoria națională, care se ridică la 36,2 trilioane de dolari.
Trump a rupt însă tăcerea joi, spunând jurnaliștilor că este „foarte dezamăgit” de Musk. „Uite, Elon și cu mine aveam o relație excelentă. Nu știu dacă va mai fi așa”, a spus Trump.
În timp ce Trump vorbea, Musk a răspuns în timp real pe X. „Fără mine, Trump ar fi pierdut alegerile”, a scris Musk, care a cheltuit aproape 300 de milioane de dolari pentru a-l susține pe Trump și pe alți republicani în alegerile de anul trecut.
Conflictul a escaladat rapid: Miliardarul a susținut că numele lui Trump apare în „Dosarul Epstein” și că ar trebui pus sub acuzare, iar președintele american a amenințat că va lăsa fără contracte guvernamentale companiile lui Musk.