Mel Gibson spune că locuința i-a ars din temelii în timp ce dădea un interviu: „Eram puțin neliniștit”
Mel Gibson a dezvăluit că locuința sa din Malibu a fost mistuită de flăcări în incendiile de vegetație din California, în timp ce el era invitat la celebrul podcast al lui Joe Rogan, relatează The Daily Beast.
„Eram puțin neliniștit în timp ce [eu și Rogan] vorbeam, pentru că știam că cartierul meu era în flăcări”, a spus Gibson într-un interviu telefonic acordat emisiunii NewsNation. „Mă gândeam: ‘Oare casa mea mai e acolo?’. Dar când m-am întors acasă, evident, nu mai era.”
În timp ce Gibson se afla joi în Austin, Texas, pentru a înregistra podcastul cu Rogan, incendii devastatoare de vegetație măturau zona Los Angeles. Potrivit agenției Associated Press, cel puțin 7 persoane și-au pierdut viața și peste 10.000 de clădiri au fost distruse de cinci incendii majore care ardeau în nordul orașului care găzduiește Hollywood, capitala cinematografiei americane.
În timpul interviului cu NewsNation, rețeaua a arătat imagini cu ce a mai rămas din casa lui Gibson: un zid de piatră, două coșuri de fum și șemineele lor, câteva cadre metalice răzlețe și un morman de cărămizi arse, printre alte dărâmături.
Gibson a declarat că nu mai văzuse niciodată un loc „atât de perfect ars,” descriind zona ca fiind „complet carbonizată.”
„E destul de devastator. E emoționant”, a spus Gibson.
„Am locuit acolo vreo 14-15 ani, așa că era casa mea, iar acolo aveam multe lucruri personale pe care nu le mai pot recupera … totul, de la fotografii la dosare și alte lucruri personale adunate de-a lungul anilor”, a deplâns el.