Sari direct la conținut

Merkel: Decizia Twitter și Facebook de a închide conturile lui Trump e ”problematică”

HotNews.ro
Angela Merkel, Foto: Michael Kappeler / AFP / Profimedia
Angela Merkel, Foto: Michael Kappeler / AFP / Profimedia

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pus sub semnul întrebării decizia giganților social media, inclusiv Twitter Inc. și Facebook Inc., de a închide conturile președintelui american în exercițiu Donald Trump, afirmând că aceasta este ”problematică”.

Merkel consideră că legislativul este cel care ar trebui să stabilească regulile care guvernează aceste platforme, a transmis luni purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert, în conferința de presă săptămânală de la Berlin.

“Cancelarul consideră că închiderea definitivă a conturilor unui președinte ales este o chestiune problematică”, a spus Seibert potrivit Bloomberg.

Săptămâna trecută, Twitter a închis definitiv contul lui Donald Trump, invocând faptul că tweet-urile sale riscau să incite la violență, în contextul asaltului suporterilor săi asupra Capitoliului.

O decizie similară fusese deja luată de Facebook. Fondatorul companiei, Mark Zuckerberg, a precizat că recentele sale mesaje indică faptul că acesta intenționează să folosească ultimele zile ale mandatului pentru a submina un proces pașnic și legal al transferului de putere către Administrația Biden.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, declara joi că imaginile cu actele de vandalism de la Capitoliu i-au stârnit ”furie” și amărăciune, adăugând că regretă faptul că Donald Trump nu și-a acceptat înfrângerea în alegerile prezidențiale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro